Sorana Cîrstea este singura jucătoare de tenis din România care pare capabilă să se lupte de la egal la egal cu cele mai mari jucătoare din circuitul WTA. La Roma, turneu de categorie 1000 de puncte, sportiva din Târgoviște a ajuns până în faza semifinalelor. În drumul ei către careul de ași a trecut, printre altele, de cea mai bună jucătoare a lumii, liderul mondial Aryna Sabalenka.
Săptămână de vis pentru Sorana Cîrstea la Foro Italico. Marți, 12 mai, sportiva noastră a învins-o în minimum de seturi pe o fostă campioană de la French Open, Jelena Ostapenko, scor 6-1, 7-6 (0), și s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1000 de la Roma. Prin acest succes, românca a devenit una dintre cele mai în vârstă jucătoare din istorie care accede pentru prima dată în careul de ași al unui turneu de zgură din această categorie. E depășită doar de legendara Martina Navratilova.
La ”pachet”, ceea ce a realizat Cîrstea în Italia înseamnă performanță sportivă și mulți bani. În primul rând, calificarea în semifinalele de la Roma i-a adus Soranei 175 de puncte în plus față de cele acumulate până în această fază. Ea a urcat spectaculos până pe locul 21 în clasamentul live al WTA. Și-a egalat cea mai bună clasare a carierei, pe care a mai atins-o în vara lui 2013.
Apoi, prin accederea în careul de ași din ”Cizmă”, românca și-a rotunjit considerabil conturile bancare. Cîrstea a intrat automat în posesia unui cec în valoare de 289.115 euro. De notat că, în cazul în care va ajunge să se lupte cu trofeul pe masă în finală, premiul româncei va crește la 549.335. Apoi, dacă va câștiga turneul va încasa nu mai puțin de 1.055.285 euro.
Sorana a realizat toate aceste performanțe la o vârstă considerată extrem de înaintată în tenisul feminin. Născută pe 7 aprilie 1990, în București, Sorana Cîrstea are în prezent 36 de ani și 28 de zile. În ciuda numerelor din buletin, românca pare mai în formă ca niciodată, drept dovadă rezultatele din 2026.
În decembrie 2025, pe când ocupa locul 43 mondial, Sorana Cîrstea și-a anunțat intenția de a se retrage din circuitul WTA. Spunea atunci clar că ”2026 va fi ultimul meu an în circuit”. Într-un interviu pentru Tennis Insider Club, Sorana spunea că are ambiții și proiecte în afara tenisului pe care vrea să le realizeze cât este încă tânără. A mai punctat și faptul că pașaportul îi arată că e timpul pentru un nou capitol.
Anul trecut, jucătoarea explica, pe Instagram, faptul că 2026 va fi al 20-lea an în turnee ca jucător profesionist, dar și ultimul. ”Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția şi adrenalina îmi alimentează sufletul. Dar, ca totul în viaţă, şi asta trebuie să se sfârşească. Anul viitor va fi al 20-lea an în care particip la turnee ca jucător profesionist de tenis. Nu m-am aşteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiţi pentru mine pe teren şi m-au motivat să continui. Acestea fiind spuse, am decis că 2026 va fi ultimul meu an în circuit”, a scris ea
La Roma, după meciul uriaș cu Aryna Sabalenka, Sorana Cîrstea a deschis o ușoară portiță către o posibilă amânare a retragerii. Românca s-a arătat după joc entuziasmată de ceea ce a reușit la Foro Italico, spunând că acum își reconsideră un pic decizia de a se retrage la finele sezonului 2026.
”Aceasta este întrebarea (n.r. despre retragere) pe care o primesc în fiecare săptămână. Momentan, nu se schimbă mare lucru. Este o victorie minunată, dar este doar un tur trei și trebuie să continui. Știu că nivelul este acolo, știu că mental sunt bine și că mă bucur de tot. Am foarte multe obiective și de fiecare dată când intru pe teren vreau să devin mai bună.
În același timp, planul meu rămâne să mă retrag la finalul anului. Vom vedea cum decurge sezonul. Există mereu o mică ușă deschisă, pentru că nu știi niciodată cum decurge viața. Poți să-ți faci planuri, dar apoi lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum te aștepți. Vom vedea ce mi-a pregătit viața”, a spus românca, citată de puntodebreak.com.