Popescu Piedone a fost ridicat de mascați de pe litoral și dus la audieri într-un dosar în care procurorii DNA îl acuză că l-ar fi avertizat pe apropiatul său, Dan Radu Rușanu, cu privire la mai multe controale ale autorităților. Dan Radu Rușanu, fost parlamentar PNL timp de patru mandate, este cel care controlează indirect International SA, firma care administrează hotelul International din Sinaia.
International SA, firma care administrează hotelul International din Sinaia, a avut un profit net de 16 milioane lei anul trecut. Suma este aproximativ egală cu profitul net din anul precedent, când a realizat un profit net cu 200.000 de lei mai mult. Anul 2022 a fost cel mai bun an din istoria firmei, cu un profit net de 17,3 milioane.
Sumele sunt semnificative și vin după anii 2021 și 2020 când societatea a fost afectată de restricțiile impuse în timpul pandemiei. În acei ani firma a raportat profituri de 6,2 și 3,7 milioane lei. În anii precedenți, compania înregistra cifre mult superioare, însă sub cele din ultimii ani. Spre exemplu, în 2019 raportase un profit de 12,7 milioane, iar în 2015 de 4 milioane lei.
Ultimul pentru care există cifre publice este anul 2010, atunci când firma avea un profit net de 1,5 milioane lei. Practic, în ultimii 15 ani, compania a reușit să-și crească profitul obținut de zece ori. Anii 2011 și 2012 sunt singurii ani cu pierderi, cu aproape 20 de milioane lei. Așa cum FANATIK a scris recent, în anul 2011, compania a făcut o investiție de 6 milioane euro pentru modernizarea hotelului din Sinaia.
În total, în cei 15 ani, compania a realizat un profit total de 82,8 milioane lei.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/07/international-sa.jpg)
Potrivit celor de la Hotnews, fostul lider liberal, parlamentar între anii 2000 și 2016, a achiziționat firma International SA în anul 2002, atunci când firma raporta un profit de 5,46 miliarde lei vechi. La un curs de peste 32.000 lei vechi, atât cât era cotat euro în acel an, asta înseamnă că familia Rușanu a preluat o afacere cu un profit de aproape 175.000 euro.
Potrivit sursei citate, în anii 2004 și 2005 profitul firmei International SA a fost de 7,95 miliarde și 3,37 miliarde lei vechi. În euro, asta înseamnă circa 195.000 euro pentru anul 2004. Astăzi, profitul net al firmei este de peste trei milioane de euro.
În anul 2006, așa cum scria Hotnews, Dan Rușanu deținea, prin intermediul firmelor pe care le controla, circa 77% din acțiunile companiei Internațional SA. În anii următori, acesta avea să transfere parte din acțiunile deținute către fiicele sale. Acestea aveau să majoreze cota de participare în compania familiei, întâi printr-o ofertă publică de achiziționare a acțiunilor deținute de restul acționarilor (o ofertă publică de 2,16 milioane lei în 2010, cu 40% peste prețul din bursă).
Anterior, în 2009, fiicele senatorului PNL plătiseră peste 600.000 de euro către SIF Oltenia pentru un pachet reprezentând 6,56% din acțiunile firmei.
Astăzi, familia Rușanu deține peste 90% din acțiunile companiei International SA. Mai exact, cea mai mare cotă parte este deținută de către firma Radan 2000 SRL, firmă unde unicul acționar este soția fostului lider PNL, Rușanu Anca Daniela. În declarațiile de avere mai vechi ale politicianului, aceasta apare ca director și președinte al CA-ului companiei.
În ultimii 15 ani, firma Radan 2000 SRL a declarat zero cifră de afaceri, anii care ies în evidență prin profitul net declarat au fost 2018 și 2020, atunci când firma declara 6, respectiv 9,5 milioane lei profit net. Firma Radan 2000 SRL este acționară doar la firma International SRL.
Fiicele lui Dan Rușanu, în prezent membru în Consiliul de Administrație al BNR, Ana Rucsandra și Dana Maria, dețin împreună circa 46% din acțiunile societății. Cele două fac parte și din Consiliul de Administrație al societății.
De altfel, Anastase- Rușanu Dana Maria ocupă funcția de președinte al Consiliului de Administrație, iar o Adunare Generală a Acționarilor din martie 2024 arată că aceasta este cea care conduce, de facto, societatea.
Dan Rușanu avea să fie numit în fruntea ASF în anul 2013, însă mandatul său avea să se dovedească extrem de scurt, mai puțin de 10 luni, în condițiile în care avea să-și dea demisia în martie 2014 ca urmare a acuzațiilor de corupție din dosarul Carpatica.
Numirea sa în fruntea ASF avea să fie amânată tocmai din cauza unei incompatibilități, mai exact faptul că fiicele sale erau acționare la International SA, companie care era listată la Bursa de Valori București, bursă reglementată chiar de către ASF. Delistarea de la BVB a companiei International SRL avea să se finalizeze în anul 2015.
Din anul 2019, Dan Rușanu face parte din Consiliul de Administrație al BNR, acolo unde beneficiază de o indemnizație lunară de peste 300.000 lei.