Simona Halep

Câţi bani a câştigat Simona Halep pentru participarea la WTA Dubai 2019

21.02.2019 | 19:36
Cati bani a castigat Simona Halep pentru participarea la WTA Dubai 2019

Câţi bani a câştigat Simona Halep pentru participarea WTA Dubai 2019. Fostul lider mondial din WTA, Simona Halep, și-a încheiat seria bună pe care a avut-o în turneele din Asia fiind învinsă în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Dubai, dotat cu premii în valoare totală de 2.828.000 de dolari. Competiţia din  Emiratele Arabe Unite se desfăşoară în perioada 17-23 februarie.

  • Ce turneu urmează pentru Simona Halep
  • Motivul pentru care Halep a pierdut azi! Numărul uriaş şi fără precedent de duble greşeli făcut de Simona
  • Halep, lovitura meciului! Video

Simona Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 3, a apărut extrem de obosită la meciul împotriva Belindei Bencic, poziția 45 în clasamentul mondial, și a fost învinsă în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 2-6, după două ore și 17 minute.

Simona Halep în timpul meciului cu Lesia Tsurenko de la Dubai
Simona Halep în timpul meciului cu Lesia Tsurenko de la Dubai

Câţi bani încasează Simona Halep pentru participarea la Dubai

Pentru participarea la turneul de la Dubai, Simona Halep va încasa un cec în valoare de 59.960 de dolari şi 190 de puncte WTA. Jucătoarea de tenis din Constanţa vine după un turneu foarte bun reuşit la Doha, acolo unde a disputat marea finală împotriva belgiencei Elise Mertens. După victoria din optimi cu Lesia Tsurenko, Halep a mărturisit că se simte puțin obosită.

Simona Halep a reușit să capaciteze foarte mulți fani în tribune și la Dubai, iar majoritatea românilor din țară sunt în fața televizoarelor și urmăresc partidele fostului lider mondial. La meciul cu Belinda Bencic, în tribunele arenei din Emiratele Arabe Unite au fost prezenți foarte mulți români. Însă, ea are mulți suporteri și în străinătate, iar unul dintre ei, din Statele Unite ale Americii, se întreba pe rețelele de socializare, dacă mai muncește vreun român în timpul partidelor în care este implicată Simona Halep.

Pentru Belinda Bencic va urma întâlnirea din semifinalele turneului de la Dubai, acolo unde va juca împotriva învingătoarei partidei dintre ucraineanca Elina Svitolina, locul 6 WTA, și Carla Suarez Navarro din Spania, poziția 26 în ierarhia mondială.