Fotbal international

Câţi bani a cheltuit Barcelona de la plecarea lui Neymar! Catalanii au spart banca în ultimii doi ani

24.01.2019 | 16:34
Cati bani a cheltuit Barcelona de la plecarea lui Neymar Catalanii au spart banca in ultimii doi ani
ADVERTISEMENT

Barcelona a plătit 75 de milioane de euro pentru transferul lui Frenkie de Jong, iar catalanii au ajuns la o sumă fabuloasă cheltuită pe achiziţii de la plecarea lui Neymar. Formaţia de pe “Camp Nou” a scos sume impresionante din conturi pentru mutările efectuate în ultimii doi.

În vara anului 2017, Barcelona încasa 222 de milioane de euro după ce îl vindea pe Neymar la PSG, iar catalanii au început să investească serios în transferuri. În ultimii doi ani, spaniolii au cheltuit 557 de milioane de euro, iar Philippe Coutinho a fost cea mai scumpă mutare. Brazilianul a fost adus în ianuarie 2018 de la Liverpool în schimbul a 130 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Câţi bani a cheltuit Barcelona de la plecarea lui Neymar. Ce jucători au adus catalanii în ultimii doi ani

Barcelona a cheltuit 557 de milioane de euro de la plecarea lui Neymar, iar suma este una impresionantă în comparaţie cu Real Madrid, marea rivală din La Liga. Din vara anului 2017 şi până în prezent, madrilenii au cheltuit 263 de milioane de euro pentru transferuri. După Philippe Coutinho, cea mai scumpă achiziţie a catalanilor în ultimii doi ani, Ousmane Dembele şi Frenkie de Jong sunt jucătorii pe care spaniolii au plătit cei mai mulţi bani.

Câţi bani a cheltuit Barcelona de la plecarea lui Neymar. Frenkie de Jong este ultimul transfer făcut de catalani
Câţi bani a cheltuit Barcelona de la plecarea lui Neymar. Frenkie de Jong este ultimul transfer făcut de catalani

Transferul lui Ousmane Dembele la Barcelona i-a costat 120 de milioane de euro pe catalani, în timp ce pentru Frenkie de Jong s-au plătit 75 de milioane de euro. Cu toate acestea, oficialii formaţiei de pe “Camp Nou” au bifat şi câteva mutări low-cost. Jean-Clair Todibo va juca din vară la Barcelona, fundaşul francez urmând să vină din postura de jucător liber de contract. În plus, Jeison Murillo şi Kevin-Prince Boateng au fost împrumutaţi până la finalul sezonului, iar cele două achiziţii i-au costat 2,2 milioane de euro pe catalani.

ADVERTISEMENT

Transferurile făcute de Barcelona din 2017 şi până azi

2017-18

  • Philippe Coutinho – 130.000.000 de euro
  • Ousmane Dembele – 120.000.000 de euro
  • Paulinho – 40.000.000 de euro
  • Nelson Semedo – 35.570.000 de euro
  • Gerard Deulofeu – 12.000.000 de euro
  • Yerry Mina – 11.800.000 de euro
  • Marlon – 5.000.000 de euro

2018-19

  • Malcom – 41.000.000 de euro
  • Clement Lenglet – 35.900.000 de euro
  • Arthur – 31.000.000 de euro
  • Arturo Vidal – 18.000.000 de euro
  • Jeison  Murillo – 1.200.000 de euro (împrumutat de la Valencia)
  • Kevin-Prince Boateng – 1.000.000 de euro (împrumutat de la Sassuolo)
ADVERTISEMENT

2019-20

  • Frenkie de Jong – 75.000.000 de euro
  • Jean-Clair Todibo – gratis