După doi ani petrecuți în Giulești, Jayson Papeau a plecat de la Rapid. Jucătorul francez a mers la Al-Markhiya SC, echipa din liga a doua din Qatar. Dănuț Lupu a comentat decizia echipei bucureștene în legătură cu vânzarea lui Papeau.
Cu doar 7 goluri și 7 pase decisive în 66 de apariții pentru Rapid, Jayson Papeau a fost iubit de fanii rapidiști pentru tehnica și eleganța sa din teren, reușind deseori driblinguri și faze de un rafinament rar întâlnit în Superliga.
Moderatorul Cristi Coste a dezvăluit în direct la FANATIK SUPERLIGA detaliile din tranzacția făcută de Rapid. Papeau a plecat din Giulești pentru o sumă infimă, bucureștenii asigurându-și și o clauză.
„Papeau s-a transferat în liga a doua din Qatar, la Al-Markhiya SC, unde a jucat și Eric de Oliveira. Rapid a încasat pe Papeau 100.000 de euro plus încă o clauză de 100.000 de euro dacă promovează în prima ligă.
Dacă promovează, Rapid și-a scos banii cu Papeau, în momentul în care l-au adus de la Warta Poznan au plătit în jur de 200.000 de euro”, a dezvăluit Cristi Coste la FANATIK SUPERLIGA.
Dănuț Lupu a vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA despre plecarea francezului din Giulești. Fostul internațional român considera că un jucător de talia lui Papeau nu trebuia lăsat să plece.
„Eu nu îl lăsam să plece! Jucătorul dacă îl vinzi, o faci că ai nevoie de bani să iei altul, nu ca să scapi de el. Mie îmi plăcea foarte mult.”, a început să spună Dănuț Lupu despre Papeau la FANATIK SUPERLIGA.
„Un jucător care în primul rând plăcea tribunei, ține cont și de treaba asta. Până o să îl îndrăgească pe Christensen… mai durează…”, a completat și Alin Buzărin.
Marius Șumudică a comentat zvonurile legate de faptul că Papeau nu mai intra în planurile de viitor ale echipei: „Nu există la acest moment nicio listă neagră la Rapid!! Cu atât mai puțin Papeau în capul acestei liste negre”, spunea antrenorul Rapidului în luna august în exclusivitate pentru FANATIK.