O stewardesă a dezvăluit câți bani a câștigat într-o singură lună, lucrând part time. Urmăritorii au fost uimiți atunci când aceasta a spus despre ce sumă este vorba.
O însoțitoare de zbor din statul New Mexico, SUA, le-a spus urmăritorilor din mediul online că a reușit să câștige o sumă mare de bani într-o lună, cu toate că lucrează part time.
Josette, din Albuquerque, lucrează de 14 ani la compania aeriană regională Southwest Airlines, ca însoțitoare de zbor. Este activă pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, unde vorbește despre experiențele de la muncă și lucruri pe care trebuie să le știe persoanele care merg cu avionul.
În decembrie 2024, a dezvăluit că a fost plătită cu suma de aproape 10.000 de dolari, deși nu are un job full time. “Când mă satur de jobul meu… apoi îmi amintesc că cecul de luna trecută a fost de 9.980,66 dolari”, este textul unui clip video de pe TikTok, în care tânăra apare cu o expresie plictisită.
Femeia a spus, apoi, că aceasta este o sumă brută și că în decembrie a lucrat aproximativ 150 de ore. Salariul poate să difere în funcție de anumiți factori, cum ar fi vechimea și numărul de ore lucrate.
“Salariul variază în funcție de vechime și de câte ore muncești. Eu îmi fac programul foarte bine și prind multe zboruri VJA”, a mai explicat ea, notează Daily Mail.
După această postare, mii de internauți au reacționat cu diverse mesaje. Mulți au fost uimiți, mai ales că nu știau că se poate ajunge la un astfel de salariu în cazul însoțitorilor de zbor.
“CE?? Eu credeam că stewardesele nu sunt plătite bine!”, “Faci aceiași bani într-un job de birou de 35 de ore. Asta e nebunie”, au fost două dintre comentariile postate.
Pe de altă parte, unui utilizator din Europa nu i-a venit să creadă atunci când a auzit că tânăra a lucrat atât de multe ore. “150 de ore??? La noi abia dacă ai voie să treci de 80”, a fost comentariul respectiv.
Altcineva a spus că “o prietenă apropiată este stewardesă și câștigă peste 100.000 de dolari pe an. Este o meserie foarte bine plătită”.
Alți internauți au fost surprinși să afle că salariul poate fi atât de mare și au glumit, spunând că iau în considerare să-și schimbe cariera. “Se pare că renunț la facultate și mă fac stewardesă. Poate că nu vreau să mai fiu arhitect…”, a scris cineva.