Anul trecut, CEC Bank, cea mai mare bancă de stat deținută în totalitate de Ministerul Finanțelor, a raportat un profit net de 668,2 milioane lei. Până acum banca nu a anunțat plata dividendelor către acționari (statul român), ceea ce înseamnă că, pentru 2024, banca a plătit 131 milioane lei, impozit pe profit. Rezultatele preliminare pe anul 2025 arată o evoluție similară în ceea ce privește profitul băncii, chiar în ușoară scădere. Cifrele arată astfel o poveste diferită de cea promovată în spațiul public de unii lideri AUR, care au acuzat băncile că fac profituri colosale pe spatele românilor.
„Băncile obțin în România profituri colosale, record. Se împovărează firmele române și românii cu costuri ale creditelor ridicate pentru ca băncile să obțină profituri colosale”, transmitea vicepreședintele AUR, Marius Lulea, în vara acestui an, susținând că statul trebuie să intervină prin legislație pentru „a restrânge profiturile colosale” ale băncilor.
Declarația liderului AUR a fost ciudată în condițiile în care, în aceeași perioadă, partidul condus de George Simion acuza Guvernul Bolojan că a pierdut încrederea investitorilor, în condițiile în care România ajunsese „să plătească cele mai mari dobânzi din UE”. Dincolo de contradicția celor două poziții, băncile nu au cum să plătească dobânzi mai mici decât statul, tot statul român deține două dintre băncile importante din sistemul bancar (pentru a nu lua în discuție băncile cu capital românesc).
În prima jumătate a anului 2025, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, CEC Bank raportase venituri operaționale de 1,43 miliarde lei și cheltuieli de 1,06 miliarde, de unde avem un rezultat (înainte de impozitare) de 375 milioane lei. Vorbim practic de un rezultat în linii mari similar cu anul precedent (332 de milioane raportase bancă în primele șase luni din 2024).
Mai mult, unele cifre indică o scădere a activității băncii. Spre exemplu, la finalul anului 2024, banca anunța active nete de 99,25 miliarde, în creștere cu peste 15 miliarde lei față de anul 2023. După primele șase luni ale anului, activele băncii erau de doar 99,31 miliarde, adică o creștere de doar 60 milioane lei.
La fel, se poate observa o ușoară scădere în ceea ce privește rentabilitatea capitalurilor proprii (adică cât profit produce fiecare leu investit). Astfel, dacă la finalul anului 2024, CEC Bank avea un ROE de 13,06% (CEC Bank raporta capitaluri proprii de 5/ 5,3 miliarde). Pe primele șase luni ale anului 2025 acest indicator a scăzut ușor la 10%, o cifră care indică totuși o performanță sănătoasă.
Exim Banca Românească, și mai ales conducerea acestei bănci de stat, a ajuns în atenția publicului recent după ce premierul Ilie Bolojan s-a plâns că banca plătește chirie pentru o clădire ce aparține RA-APPS-ului unei firme private.
Anul trecut, Eximbank a raportat venituri operaționale de 739 milioane lei, și cheltuieli de 434 milioane. Rezultatul brut, înainte de impozitare, a fost de 94,1 milioane lei, banca plătind circa 20 de milioane lei impozit pe profit. Profitul net declarat a fost de 73,1 milioane. La fel ca și CEC Bank, nici Exim nu a plătit dividende acționarilor (statul român) în anul 2024, alegând în schimb să capitalizeze integral profitul obținut.
Datele pe anul 2025 arată că Exim Banca Românească a înregistrat o scădere a activelor deținute cu circa două miliarde lei. Depozitele clienților au scăzute și ele, de la 20,1 miliarde în 2024, la 17,6 miliarde, la jumătatea anului 2025.
Veniturile pe primele șase luni din an au fost de 371 milioane, iar cheltuielile operaționale 225 de milioane. Rezultatul brut, înainte de impozitare, a fost de 103,9 milioane lei. Rezultatele par să fie mult mai bune în acest an. Astfel, dacă în 2024 rentabilitatea capitalurilor proprii a fost de 4,4%, pe primele șase luni ale anului acest procent s-a dublat, ajungând la 8,8%.