Fotbal intern

Câți bani are de încasat președintele lui Dinamo, Florin Prunea de la Ionuț Negoiță după ce a fost băgat în șomaj tehnic. Cum stă Ionel Dănciulescu. Exclusiv

04.04.2020 | 18:57
Cati bani are de incasat presedintele lui Dinamo Florin Prunea de la Ionut Negoita dupa ce a fost bagat in somaj tehnic Cum sta Ionel Danciulescu Exclusiv
ADVERTISEMENT

Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, reamintește de fiecare dată când iese cu declarații – rar, ce-i drept! – că pe el nu-l mai interesează clubul și că acesta va dispărea cât de curând dacă nu vine cineva cu bani.

Oricum Negoiță nu mai contribuie financiar de luni bune la Dinamo, astfel că această criză provocată de coronavirus l-a determinat să ia și alte măsuri. I-a băgat pe fotbaliști în șomaj tehnic, dar același lucru l-a făcut și cu angajații clubului. Președintele Florin Prunea a fost anunțat că e în șomaj din 24 martie 2020, la fel Ionel Dănciulescu și ceilalți oameni din club, mai puțin directorul general Bogdan Bălănescu.

ADVERTISEMENT

Florin Prunea are de luat în acest moment 18.830 de euro de la Ionuț Negoiță, din care doar 537 de lei din șomajul tehnic!

Criza provocată de coronavirus, care a oprit fotbalul pe 12 martie, iar din 16 martie a blocat toată România a adus și la Dinamo măsuri financiare. Aproape toată lumea e afectată, de la președintele Florin Prunea la orice jucător din lot.

Prunea a fost anunțat pe 24 martie că intră în șomaj tehnic, la fel ca majoritatea angajaților clubului. De la această dată va câștiga 2380 de lei pe lună! Prunea are un salariu lunar la Dinamo de 5.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Într-o intervenție la Digi Sport, președintele „câinilor” a recunoscut că i s-a transmis decizia, dar a precizat că e neplătit de luni bune. FANATIK a aflat că ultima oară când acesta și-a luat banii a fost în decembrie 2019, fiind vorba despre leafa pe luna noiembrie.

Deci, în acest moment, Prunea ar avea de primit patru salarii restante. Este vorba despre trei luni a 5.000 de euro (decembrie 2019, ianuarie 2020, februarie 2020), 23 de zile din luna martie 2020 din vechiul salariu (3700 de euro), plus 8 zile din luna martie de șomaj tehnic (614 lei, circa 130 de euro). Făcând un total, în acest moment Ionuț Negoiță îi datorează președintelui său 18.830 de euro. Cu mici variații de curs valutar!

ADVERTISEMENT

Florin Prunea a refuzat să meargă la Rin, chemat de Bogdan Bălănescu, de teama coronavirusului!

În momentul când s-au luat aceste decizii, angajații au fost invitați la birourile de la Rin de către directorul general Bogdan Bălănescu pentru a semna noile acte. Majoritatea a venit.

Eu sunt din data de 24 martie în șomaj tehnic… nu e vorba de bani. E o amărăciune, mă așteptam să existe o solidaritate în familia fotbalului. Să fie la masă FRF, LPF și să gândim niște soluții. Așa o văd eu cel puțin, cu dialog” – Florin Prunea, președinte Dinamo

Nu a fost și cazul președintelui Florin Prunea, știut fiind războiul său rece cu Bălănescu. Prunea a refuzat să meargă, transmițând că starea de urgență anunțată de președintele Klaus Johannis îl blochează în casă. Că nu vrea să iasă din casă de teama coronavisurului!

ADVERTISEMENT

Ionel Dănciulescu are și el restanțe de aproape 5.500 de euro. „Danciu” are un salariu lunar de 7.000 de lei!

Un alt incomod de la Dinamo, care are restanțe similare ca perioadă de timp cu președintele Florin Prunea, este managerul sportiv Ionel Dănciulescu. De fapt cei doi au intrat în colimatorul lui Bogdan Bălănescu de la finalul anului trecut.

Ambii erau aproape de a fi dați afară și nu trebuiau să meargă nici în cantonamentul din Spania al lui Dinamo, dar focul a fost stins atunci după o discuție a lui Prunea cu Negoiță. Oricum, la vară, și lui Prunea, și lui Dănciulescu li se termină contractele și nu vor mai fi prelungite.

Dănciulescu, spre deosebire de președinte, e plătit în lei, nu în euro. Are un salariu lunar de 7.000 de lei și restanțe de patru luni. Trei dintre acestea, la fel ca la Prunea, sunt pe salariul inițial: decembrie 2019, ianuarie 2020 și februarie 2020, adică un total de 21.000 de lei. Apoi vin 23 de zile din luna martie 2020 (5200 de lei) și 8 zile de șomaj tehnic din aceeași lună (614 lei), pentru că pe 24 martie 2020 și Dănciulescu a intrat în șomaj. Totalul restanțelor clubului Dinamo față de Dănciulescu în acest moment este de 26.814 lei, adică peste 5400 de euro!

Jucătorii lui Dinamo băgați în șomaj tehnic, nu și directorul general Bogdan Bălănescu!

Zilele trecute, jucătorii lui Dinamo au primit notificări din partea clubului prin care erau anunțați că intră în șomaj tehnic, cu salarii de 2380 de lei lunar, până la terminarea stării de urgență. Apoi fiecare va veni la club să-și renegocieze salariul pentru perioada următoare.

Există oameni în conducerea lui Dinamo cărora nu li s-a umblat la salarii în această perioadă. Este vorba în primul rând de directorul general Bogdan Bălănescu, cel aflat în conflict cu fanii după ce l-a dat afară pe Rednic. Bălănescu a avut treabă în această perioadă în care toată lumea a stat acasă, lucrând la stufosul dosar pentru licență al lui Dinamo, lucru confirmat pentru FANATIK de către Cornel Dinu.

  • 3.500 de euro lunar este salariul lui Bogdan Bălănescu la Dinamo, unul dintre cei mai vechi angajați ai clubului
  • 16.000 de euro este contractul lunar al celui mai bine plătit jucător al „câinilor”, italianul Diego Fabbrini. Zilele acestea „rulează” și el pe 2380 de lei!
ADVERTISEMENT