Câți bani au cheltuit Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis pentru conținut sponsorizat pe Facebook, după primul tur al alegerilor. PSD a băgat sume mari în campania online

Câți bani au cheltuit Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis pentru conținut sponsorizat pe Facebook, după primul tur al alegerilor. PSD a băgat sume mari în campania online GALERIE FOTO
Câți bani au cheltuit Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis pentru conținut sponsorizat pe Facebook, după primul tur al alegerilor. PSD a băgat sume mari în campania online foto: Digi24

Alegerile prezidențiale se apropie de final, iar duminică, 24 noiembrie, românii sunt chemați la urne în turul 2 și vom afla dacă Klaus Iohannis va obține un nou mandat sau dacă Viorica Dăncilă va răsturna diferența și va ajunge șef de stat. Până atunci, atât PSD cât și PNL nu au stat degeaba și au continuat să își promoveze candidații. Dacă de o dezbatere între cei doi nu am avut parte, în mediul online, cele două partide au cheltuit sume considerabile pentru ca mesajul prezidențiabilului lor să ajungă la cât mai mulți oameni, iar Facebook a fost platforma preferată.

Dăncilă a cheltuit mai mulți bani decât Iohannis, pentru campania pe Facebook de după primul tur

PSD și PNL nu au pierdut timpul, iar imediat după aflarea rezultatelor din primul tur, cele două tabere s-au apucat să distribuie conținut sponzorizat pe platforma de socializare. Strategiile social-democraților și liberalilor au fost, însă, diferite. PSD a optat pentru o campanie având în centru pagina de Facebook a Vioricăi Dăncilă. În perioada 11-17 noiembrie, s-au cheltuit 128.184 lei pentru 25 de materiale sponsorizate pe pagina prezidențiabilului de stânga. Dăncilă a optat pentru mai multe atacuri la adresa președintelui, acuzându-l pe acesta de aroganță și repetând mesajul că românii au nevoie de o dezbatere (Vezi imagini in GALERIA FOTO).

De cealaltă parte, liberalii au optat pentru o altă tactică, Astfel, pe pagina oficială a lui Klaus Iohannis nu s-au folosit materiale de campanie sponsorizate. Acest lucru se datorează și faptului că șeful statului este urmărit de peste 1.800.000 de persoane pe Facebook, iar postările sale au reach organic foarte bun, stârnind multe reacții, comentarii și distribuiri. Astfel, dezbaterea organizată pe 19 noiembrie de șeful statului, a adunat pe pagina acestuia peste 832.000 de vizualizări, 13 mii de reacții și peste 7 mii de comentarii.

În schimb, PNL a plătit campanii pentru pagina oficială a partidului. Astfel, în perioada 11-17 noiembrie, liberalii au cheltuit 80.786 de lei pentru 88 de anunțuri, însă este de menționat că nu toate se rezumă la campania pentru prezidențiale. Majoritatea reprezintă postări în care guvernarea Orban demontează atacurile social-democraților la adresa noului Executiv. Această tactică este explicabilă dacă ne gândim că PSD a lansat în spațiul public mai multe informații potrivit cărora liberalii ar urma să taie pensiile sau salariile, încercând să mobilizeze electoratul tradițional de stânga și pe cei nehotărâți.

Viorica Dăncilă, în urma celorlalți politicieni importanți din țară, la numărul de urmăritori pe Facebook

Facebook a devenit de ani de zile o unealtă indispensabilă pentru campania electorală. Rețelei de socializare i se atribuie o mare parte din succesul lui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014 și tot printr-o promovare agresivă pe Facebook, USR a obținut peste 9% la alegerile parlamentare din 2016, deși partidul era înființat de doar câteva luni. PSD pare că a rămas în urmă la acest capitol, mai ales dacă ne uităm la faptul că pagina oficială a Vioricăi Dăncilă este creată la începutul lunii iunie și înregistrează, la momentul scrierii acestui articol, puțin peste 97 de mii de urmăritori, foarte mult în urma lui Klaus Iohannis.

Dăncilă este, totodată, mult în urma unor alți politicieni de opoziție. Astfel, Dan Barna este urmărit de peste 120 de mii de oameni, Dacian Cioloș de peste 420 de mii, Victor Ponta de peste 750 de mii de persoane, iar fostul președinte Traian Băsescu are aproape 440 de mii de urmăritori. PSD pare să fi conștientizat această problemă, de aici sumele mari băgate în campanii sponsorizate pe Facebook în ultima vreme. De menționat că și în campania pentru primul tur, Viorica Dăncilă a plătit pentru 116 ads nu mai puțin de 255.669 de lei.

  • 1,830,100 de urmăritori are Klaus Iohannis pe Facebook la momentul redactării acestui articol
  • 97,373 de oameni o urmăresc pe Viorica Dăncilă pe Facebook la momentul redactării acestui articol
  • 128.184 lei a cheltuit PSD pentru campanii plătite pe pagina Vioricăi Dăncilă în perioada 11-17 noiembrie

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles