Australian Open 2023 a ajuns la final, iar Novak Djokovic şi Aryna Sabalenka sunt marii câştigători ai primului turneu de Mare Şlem al anului. Cei doi sportivi au primit un premiu consistent în bani, dar o parte din sumă va ajunge la statul australian.
Ediţia din 2023 de la Australian Open a venit cu premii record, iar Novak Djokovic şi Aryna Sabalenka au încasat marele jackpot. Pentru succesul de la Antipozi, cei doi sportivi au încasat câte 1.998.278 de dolari, dar nu toată suma va ajunge în buzunarele acestora.
Premiile financiare de la Australian Open sunt impozitate cu 32,5%, astfel că Novak Djokovic, Aryna Sabalenka şi ceilalţi participanţi au primit, de fapt, bani mai puţini. Câştigătorii turneului au plătit un impozit de 649.440 de dolari, astfel că premiul final a fost de 1.348.838 de dolari.
Pentru a câştiga Australian Open 2023, Novak Djokovic l-a învins în finală pe Stefanos Tsitsipas, scor 6-3, 7-6(4), 7-6(5). Este pentru a zecea oară când sârbul cucereşte trofeul la turneul de la Antipozi, iar în palmares mai are două trofee la Roland Garros, şapte la Wimbledon şi trei la US Open.
Aryna Sabalenka a avut nevoie de set decisiv pentru a o învinge pe Elena Rybakina, scor 4-6, 6-3, 6-4. Sportiva din Belarus este la primul trofeu câştigat la un turneu de Mare Şlem, după ce mai jucase trei semifinale, una la Wimbledon şi două la US Open.
România a avut cinci jucătoare pe tabloul feminin de simplu, însă doar Irina Begu a reuşit să treacă de turul 1. Astfel, sportiva de 32 de ani şi-a asigurat un premiu de 106.698 de dolari pentru prezenţa în turul 2. Ana Bogdan, Sorana Cîrstea, Patricia Ţig şi Jaqueline Cristian, care au părăsit rapid competiţia, s-au ales cu 71.367 de dolari.
Gabriela Ruse a reuşit să obţină cea mai bună performanţă a unei jucătoare din România la Australian Open 2023. În proba de dublu, unde a făcut pereche cu Marta Kostyuk, a ajuns până în semifinalele competiţiei. Perechea româno-ucraineană a fost eliminată de Barbora Krejčíková/Kateřina Siniaková, cap de serie numărul 1.
Pentru prestaţia de pe tabloul de dublu, Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk vor împărţi un premiu de 141.032 de dolari. Mai exact, sportiva din România se va alege cu 70.516 dolari.
Gabriela Ruse a participat şi în calificările pentru tabloul de simplu, însă a fost eliminată, în turul 2, de Séléna Janicijevic. Pentru participarea de la simplu, jucătoarea de 25 de ani va primi 24.567 de dolari.