Estimările preliminare arată FIFA a avut venituri record de aproximativ 15 miliarde de dolari după Cupa Mondială 2026. Foarte bine au stat și artiștii pe care sutele de milioane de fani ai fotbalului i-au văzut pe scenă la evenimentele din jurul competiției. Shakira și Justin Bieber, care au cântat inclusiv în ziua finalei, eu generat venituri colosale.
Pentru faptul că a triumfat în această vară la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, naționala Spaniei va încasa de la FIFA 51 de milioane de dolari. Finalista Argentina o urmează în acest top al banilor cu 34 de milioane de dolari. La ediția din 2026, forul internațional a majorat substanțial premiile în bani acordate. Astfel, specialiștii de la Fortune scriu că suma totală destinată celor 48 de echipe a ajuns la un nivel-record de 871 de milioane de dolari.
Deși Yamal, Ferran Torres, Rodri și colegii lor au câștigat Cupa Mondială din 2026 pe teren, se pare că adevărații câștigători din punct de vedere financiar sunt vedetele din sport și divertisment. Acestea au profitat de expunerea globală oferită de turneu și au băgat în conturi sume de-a dreptul colosale în cele câteva săptămâni cât a durat competiția.
În rândul artiștilor prezenți pe scenele de la Cupa Mondială 2026, Shakira (49 de ani) ocupă locul 1 la capitolul sumelor de bani care i-au intrat în conturi. Din prima până în ultima zi a turneului, cântăreața columbiană a avut un impact uriaș. Au atras atenția performanțele de la ceremonia de deschidere și închidere. Piesa oficială a turneului, ”Dai Dai”, îi aparține acesteia. Expunerea globală și contractele sale cu mai multe branduri au generat venituri impresionante. De notat că este a patra participare la Cupa Mondială pentru Shakira.
Justin Bieber (32 de ani), un artist canadian faimos încă de la 15 ani, a avut și el numai de câștigat de pe urma asocierii sale cu Campionatul Mondial de Fotbal din SUA, Mexic și Canada. Unul dintre cei mai urmăriți artiști de pe platformele de streaming, cu miliarde de fani pe Spotify și pe YouTube, acesta a cântat la show-ul de pauză al finalei.
Cântărețul a ales o piesă religioasă care a atras publicul american. Conform The Sun, asocierile cu turneul i-au consolidat imaginea globală și i-au adus contracte noi. Acestea sunt echivalente cu venituri de circa 14 milioane de euro. De-a lungul carierei sale, Justin Bieber a lansat numeroase piese de succes, precum ”Sorry”, ”Love Yourself”, ”What Do You Mean?” sau ”Ghost”. Are în vitrină și două premii Grammy, peste 20 de Billboard Music Awards și numeroase alte distincții.
Sursa citată mai scrie că Madonna (67 de ani), care a urcat și ea pe scenă la finala Mondialului de pe 19 iulie, ar fi obținut aproximativ 5 milioane de lire. În fața ei a fost însă Lisa (Blackprink). Artistă asiatică din top a generat, prin performanțele și contractele de brand, venituri de circa 10 milioane de euro. Apoi, cântăreața scoțiană Susan Boyle a avut încasări de circa 600.000 de euro datorită unei reclame pentru o băutură răcoritoare.
Lider la capitolul venituri generate de apariția la CM 2026 este englezul David Beckham (51 de ani). În conturile sale ar fi intrat aproximativ 22 milioane de euro datorită numeroaselor contracte de publicitate cu branduri precum Adidas, McDonald’s și Home Depot. Patronul lui Messi de la Inter Miami a fost una dintre cele mai vizibile figuri ale turneului. A fost văzut în reclame difuzate pe tot parcursul competiției.
Un actor în vogă la Hollywood, Timothee Chalamet (30 de ani), a punctat și el la ”finanțe” cu aproape 14 milioane de euro. Americanul a apărut în campanii Adidas și a fost prezent la finală alături de Kylie Jenner.