FANATIK îți spune câți bani câștigă un agent de la Poliția Locală! Astfel, conform ultimelor date publice, cei care lucrează la această instituție nu o duc rău deloc din punct de vedere material. Culmea, deși nu au anii lor de experiență și nici studiile, cei de la Poliția Locală ajung uneori să încaseze chiar mai mult față de polițiștii cu Academie.
De altfel, chiar actualul ministru de Interne. Marcel Vela a reclamat faptul că Poliţia Locală, aflată în subordinea primăriilor, oferă salarii duble faţă de Ministerul de Interne.
Mai mult de atât, Vela a cerut o diferenţiere clară între Poliţia Naţională şi Poliţia Locală, referindu-se inclusiv la uniforme, echipament şi mijloacele de transport.
„Poliţia locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliţia naţională. Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi în mod automat funcţionarii de acolo au salarii foarte mari.
De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local”, a declarat ministrul de Interne.
A urmat un adevărat taifun și opinia publică a solicitat dreptate pentru polițiști. Nu toată lumea a fost însă de acord. Mai mulți angajați de la Poliția Locală și-au publicat fluturașele pe rețele de socializare și au arătat că ministrul Vela a indus pe toată lumea în eroare.
De curând, Poliția Locală a Sectorului 2 a postat și ea salariile de încadrare ale tuturor angajaților. Deși nu ajung la sumele pe care le-a spus Vela, salariații de la Locală stau oricând la masă cu polițiștii care au absolvit Academia.
Concret, un agent simplu ajunge să câștige și 6000 de lei net pe lună. Din acești bani își plătește însă taxele și impozitele. În comparație, un polițist debutant într-o secție națională încasează puțin peste 3000 de lei în mână.
Directorul general ajunge și la 14.150 de lei pe lună, bani impozabili, dar la care se adaugă diverse sporuri. Un șef de serviciu ia 11.841 de lei, venit net, plus un spor de 15 la sută. Un șef de birou încasează 11.226 de lei pe când un consilier juridic / polițist local ajunge și la 8771 de lei, bani impozabili.
De altfel, salariul mediu brut la nivel național a fost de 5.243 lei pentru un polițist local.
-Directorul general – 18.148 lei/ brut
-Directorul general adjunct și cel executiv – 17.687 lei / brut
-Un șef serviciu – 13.842 lei / brut
-Un polițist local – până la 8.196 lei / brut
-Un șofer – 4.093 lei / brut. Documentul întreg poate fi citit AICI.
Un aspect important ar fi că aceste salarii nu cuprind toate sporurile și nici norma de hrană. Asta înseamnă că la cifrele de mai sus se mai poate adăuga un spor pentru condiții vătămătoare de 15% și normă de hrană în valoare de 32 lei/zi.
Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22.0 și 6.00, beneficiază, pentru orele desfășurate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază (conform art. 20 alin. (I) din Legea nr. 153/2017 cu modificările și completările ulterioare).
În tot acest timp, un polițist din blocul neoperativ, dar cu facultate terminată ia 3385 de lei atunci când se încadrează. Salariul unui agent șef adjunct cu 10 ani vechime, persoană care lucrează în weekend și în tură de noapte, este de 4465 de lei, bani încasați pe card.