La 1 ianuarie 2018 salariile pompierilor, polițiștilor și ale celorlalți angajați din Ministerul de Interne sau din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au crescut. Din această categorie, majorările la salariile de bază ale pompierilor, care își riscă viața în fiecare intervenție, nu au fost foarte mari, însă sporurile completează sumele.
Un tânăr subofițer care pleacă în lupta cu focul pleacă la încadrare cu o soldă de 1.658 de lei. Salariile de bază pot atinge maximum 1.717 (fără sporuri). Cele mai mici salarii în acest sector au fost majorate de la 1.340 lei (decembrie 2016) la 1.717 lei în ianuarie 2018. Un ofițer poate pleca chiar și de la 2.379 lei.
Salariile pompierilor sunt cuprinse așadar între 1.717 lei, în capitală și până la 8.000 de lei, în funcție de vechime sau grad. Indiferent unde operează pompierii, că sunt ofițeri, subofițeri, la început de drum sau cu ceva ani de muncă în spate vor primi sporuri de periculozitate, iar cei detașați pe parcursul nopții, sporuri de noapte.
Sporurile pentru condiții grele (10% din salariu) și noapte (25%) însumează 35% în plus la salariu. Sporurile au caracter permanent și nu pot fi înlăturate dată fiind dificultatea acestei meserii prin expunerea la riscuri uriașe, inclusiv pierderea propriei vieți. “Este o meserie care ţine de voinţă. Mereu trebuie să fie mai bine, să creşti de la o intervenţie la alta.
Trebuie să fii mulţumit că ai putut să îi ajuţi pe cei care te solicită sau care au nevoie de ajutor. Fiecare intervenţie reuşită îmi aduce satisfacţie şi mă face să îmi placă ceea ce fac”, spune Daniel, un pompier cu grad de ofițer din București-Ilfov pentru zf.ro. Pregătirea pentru meseria de pompier nu este una ușoară.
Cei care termină liceul și vor să devină pompieri trebuie să dea testarea la o instituție unde include acest profil. Acesta va da un examen psihologic, pentru a analiza rezistența la stres și la situații dificile, un concurs scris, un examen medical și un concurs fizic, ambele din urmă fiind probe eliminatorii. La absolvirea școlii de pompieri, elevii vor fi repartizați în funcție de nota finală.