Fotbal international

Câţi bani cere Glasgow Rangers în schimbul lui Ianis Hagi! Italienii au aflat preţul

14.12.2020 | 10:11
Cati bani cere Glasgow Rangers in schimbul lui Ianis Hagi Italienii au aflat pretul
ADVERTISEMENT

Echipele care îl vor pe Ianis Hagi vor trebui să achite în schimbul jucătorului român 4,5 milioane de euro. Formații din Spania, Italia, Turcia  și Stetele Unite îl vor pe jucătorul lui Rangers. 

Ianis Hagi ar putea pleca de la Rangers, tehnicianul Steven Gerrard utilizându-l rar în ultimul timp, iar jucătorul din România se află pe lista mai multor echipe importante.

ADVERTISEMENT

Italienii de la Sampdoria vor să-l aducă pe Ianis Hagi, iar jurnaliștii din Peninsulă notează că mutarea ar ajunge la 4,5 milioane de euro.

Cea mai importantă echipă care îl vrea pe Hagi este Sevilla

Rangers ar câștiga un pic mai mult de un milion de euro, după ce l-a cumpărat de la Genk în schimbul sumei de 3,4 milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Pe lângă formația italiană, pe fiul lui Gică Hagi îl mai vor și Istanbul BB, Cagliari, FC Sevilla și FC Toronto notează clubdoria46.it. De altfel, fotbalistul român nu mai este printre titularii lui Steven Gerrard. Ianis a reușit două goluri și opt pase decisive în actuala stagiune.

Joi, Hagi a înscris un gol în jocul pe care echipa sa l-a câștigat pe teren străin, cu 2-0, contra lui Lech Poznan, în ultima rundă a Grupei D din Europa League. Ianis a evoluat din primul minut, a marcat în minutul 72 și a ieșit de pe teren cu un sfert de oră înainte de final. Echipa din Scoția a ajuns în 16-imile Europa League. Ianis nu a convins nici când a înscris.

ADVERTISEMENT

Ianis a ajuns din nou la Campionatul European sub 21 de ani

Sursă menționată, ClubDoria46.it, mai notează despre fotbalistul român: „Un fiu al artei pentru Sampdoria. Ultimul nume în atenția lui Massimo Ferrero este Ianis Hagi, tânăr talentat și fiul al miticului Gheorghe Hagi. În prezent se află la Glasgow Rangers, dar Steven Gerrard nu pare să îl mai vadă”.

Ianis Hagi, liderul naționalei de tineret a României, a izbutit să ajungă, a doua oară la rând, la Campionatul European sub 21 de ani. Performanța a fost reușită după partida contra Danemarcei, 1-1, jucată luna trecută. Atunci el analiza anul acesta privind cariera lui și spunea:

ADVERTISEMENT

„Cred că a fost un an foarte bun pentru mine, din toate punctele de vedere. Am ajuns la o echipă cu ambiţii foarte mari, cu o presiune incredibilă şi este fix ce mi-am dorit de mic copil.

Am avut evoluţii bune în Europa League şi în Scoţia şi sunt mândru de ceea ce am făcut în 2020. Dar sunt încă la început de carieră, am multe lucruri de învăţat şi abia aştept să mă întorc la echipa de club, pentru că sunt ambiţii foarte mari sezonul ăsta şi sunt nerăbdător”.

ADVERTISEMENT