News

Câți bani costă securitatea informatică a celor patru rânduri de alegeri electorale din 2024. Cum se va moderniza sistemul

În 2024, în România se vor organiza alegeri parlamentare, europarlamentare, locale și prezidențiale, într-un interval de doar câteva luni.
01.03.2023 | 09:33
Cati bani costa securitatea informatica a celor patru randuri de alegeri electorale din 2024 Cum se va moderniza sistemul
Până în 2024 va fi modernizat Sistemul Informatic Registru Electoral care asigură buna funcționare a alegerilor Colaj: FANATIK Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Anul viitor se va consemna o premieră în istoria politică a României, în sensul că vor fi patru rânduri de alegeri, parlamentare, europarlamentare, locale și prezidențiale într-un interval de câteva luni, ceea ce presupune și un efort logistic fără precedent. Deocamdată, se știe că în luna mai a lui 2024 vor avea loc alegerile europarlamentare, iar în noiembrie sau decembrie cele prezidențiale. Se speculează că autoritățile vor comasa alegerile locale și parlamentare, tocmai pentru ca românii să nu fie chemați de mai multe ori la urne.

Modernizarea și actualizarea sistemului informatic costă peste 3 milioane euro

În acest context, Autoritatea Electorală Permanentă, instituție care este responsabilă de buna organizare a alegerilor, a parafat un contract, pe 31 ianuarie 2023, pentru “Modernizarea și Actualizarea Sistemului Informatic Registrul Electoral”. Conform datelor de pe platforma achizițiilor publice, e-licitatie.ro, consultate de FANATIK, valoarea acestuia este de 16.223.834 lei (aproximativ 3,27 milioane euro) și a fost semnat cu doi furnizori, Software Imagination & Vision și Net Brinel.

ADVERTISEMENT

„Obiectul contractului îl reprezintă achiziționarea produselor informatice hardware (HW), software la nivel de sistem de operare și bază de date (SW-bază) și de securitate informatică în vederea înlocuirii produselor informatice similare existente în SIRE precum și achiziționarea serviciilor specializate asociate”, se notează la descrierea achiziției. SIRE este abrevierea de la Sistemul Informatic Registru Electoral.

Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție administrativă autonomă cu personalitate juridică și cu competență generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea și desfășurarea alegerilor și a referendumurilor, precum și finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu respectarea Constituției, a legii şi a standardelor internaţionale și europene în materie.

ADVERTISEMENT

„Conform art. 24 din Legea nr. 208/2015, Registrul Electoral este definit drept un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare, acesta având la nivel național aproximativ 16.000 de utilizatori interni instituționali.”, se scrie în caietul de sarcini, la capitolul „Contextul realizării acestei achiziții de servicii”.

Sistemul informatic Registrul Electoral va fi mai performant

În document se mai scrie că, având în vedere evenimentele electorale ce vor avea loc în cursul anului 2024, ce impun funcționarea optimă și sigură a unui sistem informatic pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a proceselor electorale, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) intenționează să achiziționeze produse IT&C pentru actualizare și modernizarea facilităților operaționale ale Sistemului informatic Registru Electoral actual, folosit în procesele electorale, în principal în zona hardware și software de bază.

ADVERTISEMENT

Ținând cont de faptul că în anul 2024 vor avea loc cel puțin 4 tipuri de procese electorale, în condițiile în care majoritatea echipamentelor IT, de comunicații și de securitate, componente ale sistemului informatic actual, nu vor mai avea până la data următoarelor procese electorale planificate suportul producătorilor, este nevoie de dezvoltarea și modernizarea facilităților operaționale IT&C astfel ca activitățile aferente acestor procese să fie sprijinite de un sistem informatic care să răspundă eficient necesităților prezente în domeniul electoral și să asigure o funcționalitate optimă și securizat”, se mai scrie în caietul de sarcini consultat de FANATIK.

Autoritatea Electorală Permanentă susține că, prin această achiziție, se vor obține următoarele beneficii: modernizarea facilităților operaționale ale sistemului informatic Registru Electoral din punct de vedere al performanțelor tehnologice și funcționale; asigurarea siguranței în funcționare și unui nivel superior de securitate cibernetică a sistemului informatic, care să răspundă eficient amenințărilor actuale din spațiul cibernetic.

ADVERTISEMENT

Alegerile și referendumurile vor fi informatizate pe o infrastructură IT superioară

De asemenea, autoritatea contractantă consideră că achiziția va ajuta la obținerea unui sistem informatic actualizat care să răspundă eficient necesităților prezente în domeniul electoral și îndeplinirii atribuțiilor autorității de informatizare a alegerilor și a referendumurilor. „Scopul prezentului document este de modernizare a facilităților operaționale ale Sistemului Informatic Registru Electoral (S.I.R.E.) folosit în procesele electorale prin actualizarea și optimizarea tehnologiilor hardware și a software-ului de bază în direcția asigurării unei funcționări optime și sigure”, se mai arată în caietul de sarcini.

Specialiștii consideră că rezultatul acestui proces de modernizare SIRE va fi un sistem sigur, robust, actualizat, care să beneficieze de suportul producătorilor produselor componente și să asigure toate funcționalitățile actuale, conform legislației și reglementărilor în vigoare precum și perspectivelor și tendințelor de informatizare în domeniul electoral. Se urmărește astfel asigurarea unui nivel cât mai mare al integrității și disponibilității datelor și informațiilor vehiculate pe o infrastructură IT&C omogenă, robustă, cu performanțe superioare rezultate din modernizarea acesteia.

Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare ale cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora pe secții de votare și este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, actualizat permanent prin adăugarea alegătorilor care au împlinit 18 ani, au dobândit cetățenia română, cărora le-a încetat suspendarea exercitării drepturilor electorale și prin radierea alegătorilor care au decedat, și-au pierdut cetățenia română, cărora le-au fost interzise drepturile electorale sau au fost puși sub interdicție de către o instanță judecătorească.

ADVERTISEMENT