Andreea Ioana Ciolacu, consilier la Institutul Cultural Român, a ajuns să se judece pentru o sumă infimă cu Administrația Fondului Imobiliar, instituție aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Nepoata premierului Marcel Ciolacu nu a plătit de ani buni chiria aferentă unei cote părți din curtea imobilului în care locuiește.
Nepoata lui Marcel Ciolacu locuiește într-un apartament dintr-o clădire din sectorul 1, care a aparținut Primăriei Municipiului București până în anul 1997, când a fost vândută către o persoană fizică. După decesul proprietarului, imobilul a ajuns la un moștenitor care a decis să-l vândă. În 2013, Andreea Ioana Ciolacu a achiziționat apartamentul, fără să realizeze, probabil, că actul inițial nu cuprindea și curtea imobilului, care a rămas în proprietatea municipalității.
”Pentru a putea calcula chiria terenului, reclamanta a emis fișa de calcul nr. 94197/14.12.2018. Deși cuantumul acestei chirii este derizoriu, 3,36 lei pe lună, pârâta nu a binevoit să o achite astfel încât a început să înregistreze debite restante. În aceste condiții, AFI a emis somația nr. 71925/15.12.2021, încercând să o determine pe pârâtă să achite debitul”, se arată în cererea de chemare în judecată.
Reprezentanții AFI au precizat că modul de calcul a chiriei pentru spațiile aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale se raportează la o hotărâre de guvern neactualizată din 2007, care prevede o bază de calcul de 0,04 lei/mp.
Procesul s-a întins pe aproape doi ani, timp în care a fost suspendat din cauza faptului că Administrația Fondului Imobiliar nu a depus în instanță proba cu înscrisuri.
Abia în martie 2024, reclamanta a venit cu probele solicitate, iar o lună mai târziu, Judecătoria Sectorului 1 a dat dreptate instituției.
”Astfel, conform susținerilor reclamantei, necontestate de pârâtă, fapta ilicită săvârșită de către pârâtă constă în folosirea, în perioada 12.2018-12.2021, a terenului reprezentând curte și grădină, aferente imobilului apartament nr. 7, în absența unui titlu locativ și fără ca aceasta să achite contravaloarea lipsei de folosință.
Deși sarcina probei îi incumba pârâtei, aceasta nu a dovedit că ar fi încetat să folosească imobilul anterior lunii decembrie 2021, motiv pentru care instanța constată că aceasta a săvârșit o faptă ilicită cu vinovăție”, se arată în motivarea instanței.
Pentru cei trei ani, nepoata lui Ciolacu trebuie să achite suma totală de 124,32 de lei, la care se adaugă o dobândă penalizatoare. Totuși, instanța a refuzat să acorde majorări de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, motiv pentru care Administrația Fondului Imobiliar a făcut apel.
Potrivit declarației de avere, completată în anul 2023, Andreea Ioana Ciolacu deține un apartament de 55 mp situat în București, achiziționat prin credit ”Prima Casă”, în baza căruia a împrumutat 42.000 de euro, pentru o perioadă de 30 de ani.
Nepoata premierului deține și două automobile: un Daewoo Tico din 1996 și un Jeep Renegade din 2015. Anul trecut, ea a obținut venituri de la Institutul Cultural Român (consilier) – 27.311 lei și de la Societatea Română de Radiodifuziune (specialist în dezvoltare organizațională) – 62.777 de lei. De asemenea, ea a câștigat 6.244 de lei din cedarea folosinței unor bunuri.
Ioana Andreea Ciolacu are 37 de ani și a mai lucrat la Ministerul Culturii și Identității Sociale (consilier), Opera Națională Română (consultant artistic), ARCUB (consilier) și Alcom Băzău (secretară).
Ea a absolvit facultatea de regie, specializarea artă fotografică, și a fost lăudată de unchiul său, Marcel Ciolacu, pentru simțul artistic foarte dezvoltat.
”Andreea se numeşte nepoata mea şi nu m-a dus capul să o pun nici şefă la aeroport, nici manager de spital. Andreea, nepoata mea, în afară că e nepoata mea şi consider că e un copil deosebit, a terminat Regia – artă fotografică cu nota 10.
Cred că o zonă cum este ICR este tocmai potrivită stilului ei şi felului ei de a fi. Este o artistă. (…). Aş vrea să faceţi diferenţa între un copil bun şi profesionist şi alte denumiri”, a declarat Marcel Ciolacu, despre nepoata lui.