Life

Câți bani câștigă Maria Constantin din muzică și afaceri. Suma e impresionantă: „Cât am încasat din cântări, am luat și de la pensiune”. Exclusiv

Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru a o avea pe Maria Constantin la evenimentul tău? Suma are suficiente zerouri!
03.04.2025 | 15:55
Cati bani castiga Maria Constantin din muzica si afaceri Suma e impresionanta Cat am incasat din cantari am luat si de la pensiune Exclusiv
Câți bani câștigă Maria Constantin din afacerea cu vile de lux și din cântări. Sursa foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Maria Constantin este în fiecare zi plecată la evenimente sau la filmări, dovadă stau postările din mediul online, dar și piesele lansate. Munca depusă de artistă se vede în încasările, care au ceva zerouri. Banii, însă, nu vin doar din cântări, ci și din pensiunile pe care le deține. Pensiunile, da, ați citit bine. Recent interpreta și soțul ei au mai devenit proprietarii unei pensiuni, care de această dată se află în Snagov.

Câți bani câștigă Maria Constantin?

În exclusivitate, pentru FANATIK, Maria Constantin a vorbit despre suma câștigată anual din afacerile pe care le deține, dar și din muzică. Însă, ca să aibă asemenea încasări, artista și soțul ei muncesc zi și noapte. Are colaborări muzicale și evenimente de onorat, astea pe lângă pensiunile pe care le au în propietate. Despre cea din Curtea de Argeș se știe deja, dar despre cea din Snagov, ne dă detalii exclusive.

ADVERTISEMENT

„Doar ce am lansat proiectul lăutăresc, în memoria Corneliei Catanga, unde a participat și Aurel Pădureanu. Toată ideea a venit, cumva, de la un prieten foarte bun de familie și de la soția lui, Dorel Cartofaru. E un proiect deja lansat. Urmează să mai ascultați foarte multe piese. Chiar acum sunt în promovarea unei piese, „Am zile senine”, alături de un coleg drag, Marius Spider. Piesa va apărea până în Paște, cam în două săptămâni.

Pe lângă pensiunea de la Curtea de Argeș, am mai preluat o vilă, un spațiu foarte drăguț, cu piscină, pentru evenimente, vila 4 de la Snagov. Vrem să o închiriem pentru petreceri, zile onomastice, este chiar pe lac, există disponibilitate și de barcă. Vreau cumva să mă pregătesc pentru perioada în care o să stau liniștită acasă, la bătrânețe, și o să rămână aceste afaceri pe care le dezvoltăm acum.”, a declarat Maria Constantin, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Câți bani a încasat Maria Constantin din turism?

Vedeta ne-a povestit că se fac bani din turism, însă, totul depinde de mai mulți factori. Doar din pensiunea de la Curtea de Argeș a făcut cel puțin 100.000 de euro. Maria Constantin susține că o promovare mai atentă din partea statului i-ar putea ajuta să facă și mai mulți bani din această afacere.

„Se fac bani din aceste afaceri, mai ales că turismul în România, totuși, merge deși nu este promovat atât de bine. Nu știu să-ți spun exact cât încasesc, pentru că sunt ani mai buni, ani mai puțin buni. Pot spune că în momentul de față, pe un an de zile, de exemplu anul trecut, deși n-am prins chiar tot sezonul, cam câte am încasat din cântări, am încasat și de la pensiune.

ADVERTISEMENT

Deci este destul de ok, de profitabil. Dar atenție, trebuie menționat, pentru cei care vor să meargă pe această zonă de afacere, faptul că mai contează foarte mult și zona unde te orientezi. Dacă nu este o zonă turistică și nu sunt turiști foarte mulți, atunci, într-adevăr, nu știu dacă este de succes.

ADVERTISEMENT

Se ajunge la încasări de vreo 100.000 de euro așa. Nu pot estima la virgulă, un an e mai bun, altul nu chiar atât de bun, nu aș vrea să mă hazardez.”, a povetit artista.

Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru a o avea pe Maria Constantin la evenimentul tău?

Maria Constantin ne-a dezvăluit, de asemenea, și care sunt sumele pe care le bagă în buzunar ca și interpretă de muzică de petrecere. Sumele variază în funcție de formula în care se prezintă la eveniment. Dacă merge singură suma este mai mică față de prezența alături de trupa ei. Contează și numărul de ore pe care le prestează, dar și locația unde se deplasează.

„Depinde de foarte multe lucruri. Dacă este program și merg doar eu și cânt cu trupa prezentă acolo, e 1.500 de euro programul. Dacă vin cu trupa mea, e 2.500 de euro pe program.

Dacă sunt două programe banii diferă. Dacă este pentru tot evenimentul, sunt 8.000-9.000 de euro în funcție de localitatea unde este. Dacă mai vor și cu DJ-i și cu nu mai știu ce, atunci se fac vreo 10.000 de euro. N-am cum să dau o sumă fixă.”, a povestit Maria Contantin, pentru FANATIK.