Alegeri 2024

Câţi bani încasează lunar un city manager la Bucureşti. Dezvăluirea făcută de Rareş Hopincă, la „Sport şi Politică”

Rareș Hopincă, fost prefect al Capitalei, candidat PSD-PNL la Primaria Sectorului 2, a dezvăluit la ”Sport și Politică” ce salariu avea ca prefect și ca city manager.
06.06.2024 | 11:25
Cati bani incaseaza lunar un city manager la Bucuresti Dezvaluirea facuta de Rares Hopinca la Sport si Politica
Rareş Hopincă a vorbit despre banii pe care i-a încasat cât timp a îndeplinit funcţii în administraţia Capitalei Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Rareș Hopincă a devenit candidat al alianței electorale PSD-PNL la Primăria Sectorului 2 după ce a demisionat din funcția de prefect al Capitalei în care fusese numit în iulie 2023.

Câţi bani încasează lunar un city manager la Bucureşti

Rareș Hopincă a vorbit la emisiunea “Sport şi Politică” de la FANATIK despre salariile pe care le-a primit ca prefect al Capitalei și ca city manager la Primăria Sectorului 5.

ADVERTISEMENT

„Nu, nu, nu (sunt un om bogat n.r.), dimpotrivă, sunt un om normal. La instituția prefectului am avut un salariu de 2.500 de euro pe lună, aproximativ 12.000 de lei, la Primăria Sectorului 5, ca city manager, undeva la vreo 15.000 de lei.

Acum (câștig n.r.) 12.000 de lei pe lună, un nivel care este mare (pentru omul de rând n.r.), dar e un nivel care mie îmi este suficient, adică nu pot să spun că am nevoi pe care să-mi doresc să le îndeplinesc și nu le îndeplinesc”, i-a mărturisit candidatul PSD-PNL lui Horia Ivanovici.

ADVERTISEMENT

Ce avere are Rareș Hopincă

Conform unei declarații de avere, citată de G4Media.ro, Rareș Hopincă are două apartamente în București, unul de 66 mp, cumpărat în 2011, și un altul, de 41 de metri pătrați, cumpărat în 2015.

ADVERTISEMENT

Candidatul PSD-PNL mai avea la momentul numirii sale ca prefect obiecte de artă și bijuterii în valoare de 30.000 de lei, iar în conturi sumele de 10.800 de euro și 500 de dolari.

În aceeași declarație de avere erau menționate credite în valoare de 90.000 de euro și 10.000 de lei, scadente în anii 2041, 2028 și 2025.

ADVERTISEMENT

La capitolul venituri, Rareș Hopincă a declarat că a primit în ultimul an peste 16.8000 de lei proveniți din funcții publice: 14.604 lei – indemnizație de la Consiliul General; 87.047 de lei – de la Economat Sector 5 și 67.247 lei pentru funcția de city manager.

„Primul apartament e luat cu credit prin ‘Prima Casă’, iar al doilea e luat pentru că la un moment dat, alături de un prieten, găsisem o oportunitate și l-am luat în rate de la dezvoltator. Cel de-al doilea apartament e dat în chirie.

Locuiesc doi tineri acolo, cu un contract de închiriere, deci n-a fost, știu eu, premeditată, achiziția acelui al doilea am găsit o oportunitate la un moment dat l-am achiziționat și consider că am făcut foarte bine.

În rest, sunt un om care am muncit și întotdeauna pe salarii bune. Nu consider că am nici datorii mari. N-am fost niciodată ahtiat după bani sau după avere, pentru că dacă eram, mă canalizăm pe direcția de business”, declara Rareș Hopincă într-un interviu pentru Gândul.

Câţi bani încasează lunar un city manager la Bucureşti. Dezvăluirea făcută de Rareş Hopincă, la "Sport şi Politică"