News

Câți bani lasă moștenire prințul Philip. Avere impresionantă strânsă de ducele de Edinburgh

14.04.2021 | 07:32
Cati bani lasa mostenire printul Philip Avere impresionanta stransa de ducele de Edinburgh
ADVERTISEMENT

Câți bani lasă moștenire prințul Philip? Iată o întrebare la care presa a afla deja răspunsul. Ducele de Edinburgh, decedat pe 9 aprilie, a strâns o avere impresionantă de-a lungul ultimelor decenii de viață.

Soțul reginei Elisabeta a II-a, care a murit vinerea trecută, la 99 de ani, lasă în urmă o avere estimată la 25 de milioane de euro, informează ziarul spaniol ABC citat de Agerpres.

ADVERTISEMENT

Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei. După o copilărie tumultuoasă, petrecută în multe țări europene, acesta s-a mutat în cele din urmă în Marea Britanie

Ce avere lasă moștenire prințul Philip. A strâns o sumă uriașă în șapte decenii

Pe data de 28 februarie 1947, Philip a devenit cetățean britanic şi a renunțat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta.

ADVERTISEMENT

Perioada în care a fost prinț-consort, ducele de Edinburgh a adunat o avere considerabilă, de circa 29 de milioane de euro. Aceasta provine din alocaţia anuală din partea parlamentului, de peste 400.000 de euro pentru îndeplinirea îndatoririlor publice.

Suma de bani a fost plătită din banii contribuabililor, iar prinţul Philip a primit-o până când a renunţat la funcţiile sale, în 2017, la vârsta de 96 de ani.

ADVERTISEMENT

De-a lungul vieții sale, prinţul Philip s-a implicat în numeroase angajamente filantropice. A fost preşedintele World Wildlife Fund (WWF) din 1981 până în 1996, iar programul său International Award a permis unui număr de peste 6 milioane de tineri adulţi să participe la servicii comunitare, cursuri de dezvoltare a aptitudinilor manageriale şi activităţi fizice.

Care este averea reginei Angliei

Dacă averea prințului Philip s-a oprit în jurul a 25 de milioane de euro, cea a soției sale, Regina Elisabeta, aflată pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii este una astronomică.

ADVERTISEMENT

Regina se numără printre cele mai bogate femei din lume. Conform Forbes, averea suveranei se ridică la aproximativ 500 de milioane de dolari.

Sursa citată notează că aproape 150 de milioane de dolari din averea Reginei sunt moșteniți de la mama ei, însă suverana are și alte surse de venit.

ADVERTISEMENT