România a ratat calificarea la Cupa Mondială din acest an după ce a cedat cu 0-1 contra Turciei la Istanbul în semifinala barajului. Ferdi Kadioglu a marcat unicul gol al întâlnirii, iar naționala antrenată de Vincenzo Montella a avansat în finală. După acest rezultat, FRF a pierdut suma uriașă de bani pe care FIFA o alocă pentru formațiile prezente în SUA, Canada și Mexic.
Naționala de fotbal a României a ratat șansa de a fi prezentă la Cupa Mondială din acest an, care se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie în SUA, Canada și Mexic. „Tricolorii” antrenați de Mircea Lucescu au fost învinși la Istanbul de Turcia, scor 1-0, în semifinala barajului, iar așteptarea continuă pentru fanii naționalei, ultima prezență la un turneu final de Cupă Mondială fiind în 1998.
Turcia este echipa care a avansat în finală, unde va întâlni Slovacia sau Kosovo, în timp ce România va încheia această acțiune cu un meci amical împotriva învinsei din acel duel. O calificare a „tricolorilor” la turneul final din SUA, Canada și Mexic ar fi fost o veste excelentă și din punct de vedere financiar pentru Federația Română de Fotbal.
Doar simpla prezență a naționalei României printre cele mai bune 48 de selecționate din lume ar fi garantat un premiu de 8,3 milioane de euro. În plus, pentru fiecare echipă calificată, FIFA a decis să susțină costurile de pregătire cu alți 1,38 milioane de euro. Astfel, FRF ar fi fost remunerată cu cel puțin 10,4 milioane de euro dacă naționala se califica la turneul final.
România nu s-a mai calificat la Cupă Mondială din 1998, atunci când selecționata condusă de Anghel Iordănescu s-a oprit în optimi. „Tricolorii” au fost învinși de Croația, scor 0-1, singurul gol al meciului fiind marcat de Davor Suker, în minutul 45+2, din penalty. Cea mai importantă performanță a echipei naționale la un turneu final de Cupă Mondială rămâne sfertul de finală din 1994, cu Suedia, pierdut de „tricolori” la loviturile de departajare.
România își cunoștea încă din 5 decembrie 2025 posibilele adversare din faza grupelor la Campionatul Mondial. Dacă ar fi trecut de barajul de calificare la CM 2026, „tricolorii” ar fi făcut parte din Grupa D, alături de Paraguay, Australia și SUA. Acum, cele 3 formații vor aștepta cu nerăbdare finala barajului C din Europa, Turcia fiind principala favorită la calificare.