V-ați întrebat vreodată ce impact are pe factura de curent obiceiul majorității dintre noi de a lăsa mereu încărcătorul de la telefon în priză? Costurile nu sunt imense, dar se adună cu celelalte dispozitive și contează.
Pe lângă multitudinea de schimbări fiscale și creșteri de taxe, anul 2025 vine și cu întrebări referitoare la prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Este data când va expira plafonarea prețurilor.
În acest context, în care specialiștii spun că facturile cetățenilor ar putea crește spectaculos de la o lună la alta, e important să avem în vedere ce ”consumatori” de energie avem în locuință.
În mod normal, radiatoarele, convectoarele electrice, aerotermele și alte asemenea dispozitive sunt cei mai mari consumatori electrici. Cumulat, acestea pot atinge un nivel de consum de aproximativ peste o treime din totalul consumului electric dintr-o locuință.
Există însă și alte dispozitive care pot pune bani pe factură. De aceea, este important să acordăm o atenție deosebită asupra modului în care reducem impactul oricărui consumator.
Orice aparat, indiferent dacă este oprit sau în standby, poate aduce facturi mai mari la curent. În zilele noastre, într-o familie, fiecare membru are mai multe dispozitive de încărcat.
Includem aici telefonul, tableta sau laptopul. Specialiștii spun că scoaterea din priză a încărcătoarelor, atunci când nu sunt folosite, duce automat la un consum mai mic de energie electrică.
Recent, nemții de la ZD NET au demonstrat cât consumă un încărcător original de iPhone de 5W, lăsat în priză și fără să fie conectat unui dispozitiv. Lunar, acesta adaugă în jur de 130 W la factura de curent. Asta înseamnă un consum total anual de aproximativ 1,5 kW.
Conform schemei de plafonare, în România prețul compensat al energiei electrice este între 0,68 – 1,3 lei/kWh. Astfel, un încărcător lăsat în priză, care nu încarcă un dispozitiv, pune în plus între 1 și 3 lei la facturi pe an.
Suma nu este una imensă, însă sunt de luat în calcul mai multe aspecte. În primul rând, în nicio casă nu există doar un încărcător. Fiecare membru al unei familii are cel puțin un telefon / o tabletă / un laptop.
Așadar, cei 3 lei pot deveni lejer 10/15/20 de lei. În plus, tipurile de încărcătoare care nu sunt originale pot să consume și de zece ori mai multă energie electrică dacă sunt lăsate în priză.
Peste toate acestea trebuie să mai adăugăm un lucru. Prețul energiei electrice nu va fi mereu plafonat. Așadar, e important să ne luăm măsuri și să nu mai lăsăm încărcătoarele în priză. Orice Watt contează!