News

Câți bani primesc persoanele care fotografiază sau filmează pe cei care aruncă gunoaie pe domeniul public

Câți bani primesc persoanele din Soveja care fotografiază sau filmează pe cei care aruncă gunoaie pe domeniul public
23.05.2021 | 11:44
Cati bani primesc persoanele care fotografiaza sau filmeaza pe cei care arunca gunoaie pe domeniul public
ADVERTISEMENT

FANATIK îți prezintă ultima decizie anunțată de Adminstraţia Comunei Soveja. Astfel, reprezentanții instituției şi-au propus să scoată la lumină localitatea.

Drept pentru care au făcut primul pas pentru a avea o comună cât se poate de curată.

Câți bani primesc cei care fotografiază sau filmează persoanele care aruncă gunoaie pe domeniul public

Primăria Soveja din judeţul Vrancea a transmis că oferă un premiu de 150 de lei pentru fiecare fotografie sau clip filmat care surprinde oameni în timp ce aruncă deşeuri pe domeniul public.

ADVERTISEMENT

Se întâmplă lucrul acesta după ce comuna a fost sufocată de gunoaie. Mai mult de atât, autoritățile locale spun că au investit serios într-un sistem de colectare a deşeurilor.

Doar că, unii localnici continuă să arunce gunoiul pe domeniul public fără să aibă vreo remușcare.

ADVERTISEMENT

“Mulţi dintre locuitori au înţeles, cei mai mulţi pun deşeurile din plastic şi hârtie în coşurile amplasate în comună, scot gunoaiele menajere înainte de a sosi maşina.

Primăria a achiziţionat şi 1000 de pubele pentru gunoiul menajer care vor fi distribuite populaţiei, precum şi saci pentru gunoiul selectiv.

ADVERTISEMENT

Mai mult, am reuşit să găsim şi firma care ridică deşeurile selective astfel încât maşina localităţii să ridice doar pubelele cu gunoi menajer. Acţiunile de igienizare, ajutorul dat dar şi apelurile la curăţenie nu au fost luate în serios de toţi locuitorii.

Astfel că măsuri mai puţin ortodoxe se impun pentru aducerea la acelaşi numitor a celor care aruncă în continuare gunoaie pe albiile râurilor, în poieni sau în spatele grădinilor.

ADVERTISEMENT

PRIMĂRIA OFERĂ UN PREMIU DE 150 de lei pentru fiecare video sau fotografie din care să reiasă imaginea clară sau numărul de înmatriculare al oamenilor sau maşinilor care aruncă deşeurile pe spaţiile publice.

Acestea pot fi trimise la contact@comunasoveja.ro sau mesaj pe inbox-ul paginii Primăria Soveja. Avem nevoie de #Sovejacurată”, anunţă Primăria Soveja

Vă readucem aminte că legea 195/2005, art. 96 alin. 1,  spune negru pe albă că se constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 lei la 6000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 25.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice” aruncatul gunoaielor în spaţiile publice.

ADVERTISEMENT