Dacă nu mai ai răbdare până în 2021, când toată lumea se așteaptă ca lucrurile să revină la normal și vrei să te căsătorești cât mai repede cu persoana iubită, trebuie să știi că te așteaptă o experiență destul de costisitoare, mai ales dacă ne gândim la cununia religioasă.
Pandemie sau nu, tarifele cerute pentru a vă putea uni destinele în fața lui Dumnezeu au rămas la locul lor și nu sunt în niciun caz de neglijat.
Acestea diferă, însă, de la o parohie la alta și de la preot la preot, pentru că BOR le-a dat libertate totală în ceea ce privește stabilirea prețurilor. Astfel, în Bucureşti va trebui să scoți din buzunar între 250 și 1.500 de lei, în funcție de locația aleasă. O nuntă la celebra Biserică Sfântul Anton – Curtea Veche, spre exemplu, ar costa în jur de 800 de lei.
Aceste tarife sunt practicate, însă, doar de bisericile ortodoxe. Dacă ne raportăm la cele romano-catolice, sumele scad considerabil, ajungând undeva între 250 şi 350 de RON. Totodată, mirii trebuie să ştie că vor fi nevoiți să plătească mai mult dacă doresc un număr mai mare de preoți la nuntă.
Vor scoate, însă, mai puțini bani din buzunar dacă vor alege să se căsătorească la o biserică de cartier, în detrimentul celor mai cunoscute. Prețul exact va fi negociat de cei doi miri la fața locului, împreună cu reprezentanții parohiei respective.
În ceea ce privește banii care se strâng, aceștia ar trebui să fie folosiți, cel puțin teoretic, pentru întreţinerea bisericii. Subiectul a stârnit, însă, de-a lungul timpului nenumărate controverse.
Pe lângă sumele de bani ce trebuie plătite pentru cununia religioasă, preoții le recomandă viitorilor soți să țină seama de anumite reguli impuse de credința creștin ortodoxă.
Spre exemplu, mirii trebuie să fie botezaţi ortodox, iar în caz de căsătorie mixtă trebuie obţinută aprobare de la episcop sau preot paroh. De asemenea, nu pot fi sub nicio formă înrudiți, iar preoții au dreptul de a le refuza ceremonia în cazul în care vreunul dintre miri a mai fost căsătorit de mai mult de trei ori.
De asemenea, mirii trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de cununie, iar certificatul de căsătorie este esențial atunci când merg la preot pentru a stabili detaliile nunții. Cât despre nași, aceștia trebuie să fie botezaţi şi cununaţi ortodox.