News

Câți bugetari are România. Numărul lor este în creștere, deși guvernanții au promis altceva

Numărul angajaților români la stat a crescut în 2022. Drept dovadă sunt date recente făcute publice de Ministerul Finanţelor (MF). Unde sunt cei mai mulți bugetari?
08.05.2022 | 15:18
Cati bugetari are Romania Numarul lor este in crestere desi guvernantii au promis altceva
Câți români lucrează la stat. Sursa foto: Pixabay
ADVERTISEMENT

Numărul bugetarilor este în creștere. Conform unor date publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor, în luna martie s-au descoperit 1.267.973 salariați la stat, cu 2.251 mai mulți față de februarie.

Crește numărul bugetarilor. În ce domenii sunt cei mai mulți

Aceleași date ale MF arată că un procent de 64% dintre angajați se află în administraţia publică centrală, mai exact, 811.569, notează HotNews.

ADVERTISEMENT

De altfel, din totalul de 811.569, 596.916 persoane erau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat. Cei mai mulți muncitori s-au identificat în Ministerul Educaţiei, respectiv 290.992.

După Ministerul Educației se situează Ministerul Afacerilor Interne cu 123.347 salariați, Ministerul Apărării Naţionale cu 74.761,  Ministerul Finanţelor cu 24.323 şi Ministerul Sănătăţii cu 18.549.

ADVERTISEMENT

Au crescut și cheltuielile pentru bugetari

Printre toate acestea, au crescut și cheltuielile pentru angajații la stat. În 2021, au ajuns la 112 mld. lei în 2021, față de 2020. De asemenea, au devenit cu 60% mai mari decât 2017, potrivit unor date ale ZF, scrie businessmagazin.

”Cheltuielile cu personalul bugetar cresc în acest an pe fondul creşterii numărului de angajaţi din mediul public, doar în ianuarie 2022 fiind angajate adiţional 10 de mii de persoane faţă de anul 2021.

ADVERTISEMENT

Contextul economic este puternic influenţat de două aspecte: 1) inflaţia în creştere şi 2) conflictul din Ucraina, ambele aspecte putând avea un impact în creşterea economică prognozată pentru 2022. Problema cea mai mare este incertitudinea, atât la nivelul consumatorilor, cât şi al companiilor, aspect care influenţează consumul, investiţiile şi businessul în ansamblu, deci creşterea economică.

O creştere economică mai mică înseamnă o pondere mai mare a cheltuielilor cu salariile în PIB – 8,8% fiind o ţintă destul de optimistă în condiţiile actuale“, a explicat economistul Florin Andrei, care este fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

ADVERTISEMENT

Valul de refugiați ucrainei a crescut numărul bugetarilor din România

Florin Andrei a mai subliniat că valul de refugiați ucraineni a dus la apariția de noi posturi la stat, în România. Așadar, orice nouă funcție înseamnă o cheltuială în plus.

”Evident, orice post nou înseamnă o cheltuiala suplimentară cu salariile“, a mai spus economistul Florin Andrei.

ADVERTISEMENT
Tags: