Ilie Năstase este considerat a fi unul dintre cei mai carismatici și talentați jucători de tenis. Puțini știu, însă câți copii are, de fapt, sportivul ajuns la vârsta de 79 de ani. Fata cea mare este în vârstă ca partenera sa de viață, Ioana Năstase.
Fostul mare jucător de tenis Ilie Năstase are o carieră impresionantă, dar și o viață amoroasă complicată. A fost căsătorit de mai multe ori, iar în prezent este la al cincilea mariaj, alături de o femeie de afaceri din Constanța.
Actuala soție, Ioana Simion, îi este parteneră de viață de mai bine de 6 ani. S-au cununat în anul 2019. Cei doi au o relație sentimentală cu numeroase suișuri și coborâșuri, ajungând de mai multe ori în pragul divorțului.
La un moment dat chiar au depus actele de separare. Până acum nu au adus pe lume niciun copil, deși recunosc că au planuri în sensul acesta. Cu toate acestea, sportivul în vârstă de 79 de ani are mai mulți urmași din fostele legături amoroase.
Fostul mare jucător de tenis a fost însurat de 5 ori și are 5 copii. Ilie Năstase păstrează legătura cu toți urmașii, ajutându-i să evolueze în timpul studiilor, dar și după ce au ieșit de pe băncile școlilor la care au învățat.
Ilie Năstase s-a căsătorit prima oară în anul 1972. A ajuns la altar cu un top model belgian pe nume Dominique Graza, care la momentul respectiv avea 26 de ani. Prima fiică a vedetei se numește Nathalie Ilie.
Aceasta este cu un an mai mare decât actuala soție a lui Ilie Năstase, care are în prezent 49 de ani. Mariajul celor doi parteneri s-a destrămat după 10 ani de relație. Ulterior, sportivul a cunoscut-o pe Alexandra King.
S-a căsătorit cu celebra actriță cunoscută pentru rolul interpretat în pelicula italiană La Pelle (1981) în anul 1984. Ilie Năstase și a doua soție au luat decizia de a adopta pe parcursul căsniciei doi copii, Nicholas și Charlotte.
A treia soție a fost românca Amalia Teodorescu, cu care s-a însurat în anul 2004. Au două fiice împreună, Alessia și Emma Alexandra de care fostul jucător de tenis este tare mândru. Tinerele au numai aprecieri la adresa figurii paterne.
Ilie Năstase și Amalia Teodorescu au divorțat în anul 2010. Ulterior, sportivul a avut o relație tumultoasă cu Brigitte Sfăt. Brigitte, actualmente Pastramă, este a patra soție a lui Ilie Năstase. Au semnat actele de căsătorie în anul 2013. Divorțul s-a pronunțat 5 ani mai târziu.
În prezent, fostul jucător de tenis este căsătorit cu Ioana. Cei doi parteneri de viață au o legătură sentimentală presărată cu certuri și separări constante, însă de fiecare dată ajung să rămână unul lângă celălalt.
Nathalie, fata cea mare a lui Ilie Năstase, s-a născut la Paris. După ce părinții au divorțat a locuit alături de mama sa în Spania, fiind o prezență discretă în spațiul public din România. Când avea 20 de ani a primit un ajutor remarcabil.
Încă de la naștere și până a devenit adolescentă familia a adunat o pensie alimentară uriașă. Aceasta a fost investită într-un bar, femeia având planuri să se stabilească în țara noastră. Până acum nu a făcut acest pas.
„Am cumpărat o casă în Spania şi restul banilor i-am rulat în diverse afaceri. Mă gândesc să fac un bar la Montreal sau, de ce nu, în România”, a declarat în urmă cu ceva vreme Nathalie Năstase pentru FANATIK.
Charlotte a dezvăluit că are o relație tensionată cu celebrul său tată. Tânăra le-a povestit celor din social media că Ilie Năstase nu i-a fost alături, dezvăluirea înfuriindu-l pe fostul jucător de tenis. În apărarea sa a sărit și actuala soție, Ioana.
„Această fată are 30 și ceva de ani, dar nu a muncit o zi în viața ei! Să fie clar, tatăl ei e un exemplu. Ilie are grijă în aceeași măsură de toți copiii lui. Nu fac diferențe. Din câte știu eu nu le dă doar o mie de euro pe lună.
Le dă mai mult, vreo 3-4.000 de euro! Numai acestei fete știu că i-a plătit 400.000 de euro școala. Știu că a fost o discuție mai acidă între ei, în care ea i-a cerut să-i cumpere nu știu ce mașină și Ilie i-a zis să se ducă la muncă dacă vrea mașină!
Ilie a avut grijă de ea, ca de toți copiii lui, o iubește în continuare. Le dă tuturor bani, inclusiv fetelor pe care le are cu Amalia. Dacă această fată a ales drumul ăsta, e viața ei, face ce vrea”, a explicat Ioana Năstase, relatează libertatea.ro.
Alessia, fiica lui Ilie Năstase din mariajul cu Amalia Teodorescu, are o relație foarte bună cu tatăl său. Tânăra de 22 de ani are numai cuvinte de laudă la adresa fostului jucător de tenis pe care îl ia mereu drept exemplu.
În decembrie 2024 a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, unde a anunțat un proiect de suflet. Concret, este vorba de prima sa colaborare de modă, o colecție – tribut adusă figurii paterne și moștenirii sale legendare în tenis.
„Una dintre cele mai emoționante zile din viața mea. Cu sufletul plin de recunoștință, vă prezint prima mea colaborare de modă, realizată împreună cu MO Club – o colecție care este un tribut adus tatălui meu, Ilie Năstase, și moștenirii sale legendare în tenis.
Această colecție este mai mult articolele in sine – este o declarație de dragoste, respect și admirație pentru omul care a inspirat generații întregi pe teren și în afara lui. Eu și tata suntem doi oameni sensibili.
Uneori nu știm să ne exprimăm sentimentele așa cum ne-am dori. Prin această colecție, am reușit să îi arăt puțin din cât de mult înseamnă el pentru mine și pentru cei care iubesc tenisul.
A fost un moment unic și de neuitat să lucrăm împreună, să ne fotografiem purtând această colecție și să împărtășim această experiență. Tata este o legendă, nu doar pentru sport, ci și pentru mine.
Să știu că am realizat acest proiect pentru el și cu el mă umple de o bucurie profundă.
Vreau să mulțumesc din suflet echipei MO Club pentru că a transformat această idee într-o realitate atât de frumoasă.
Aceasta este mai mult decât o colecție – este o poveste despre sport și artă. Tata, această colecție este pentru tine. Pentru tot ce ai însemnat și încă însemni. Te iubesc”, a notat Alessia, fiica lui Ilie Năstase, pe Instagram.