FCSB a luptat pentru calificarea în turul trei preliminar al UEFA Champions League. La partida retur cu macedonenii de la Shkendija, campioana din SuperLiga României a avut parte de o susținere masivă din partea suporterilor.
După eșecul din manșa tur de la Skopje, FCSB a avut parte de o susținere masivă din partea propriilor suporteri la disputa cu Shkendija, din turul 2 preliminar al UEFA Champions League.
Campioana României a jucat primul meci din acest sezon pe Arena Națională, iar fanii au luat cu asalt cel mai mare stadion al țării, pentru a-și susține favoriții.
Asistența pentru meciul retur cu Shkendija a fost de 32.457 de spectatori, cea mai are din acest sezon la un joc disputat pe teren propriu de formația antrenată de Elias Charalambous.
Florin Tănase a fost unul dintre marii absenți ai FCSB-ului la returul cu Shkendija, din turul 2 preliminar al UEFA Champions League. Unul dintre cei mai importanți jucători ai roș-albaștrilor a fost suspendat.
În partida tur de la Skopje, Tănase a primit direct cartonașul roșu, la un atac brutal produs la mijlocul terenului, în a doua repriză a disputei cu campioana Macedoniei de Nord.
La jocul de pe Arena Națională, reporterii FANATIK l-au surprins pe starul echipei antrenate de Elias Charalambous la lojă, discutând cu Teia Sponte.