Fotbal intern

Câți olteni sunt la Universitatea Craiova și comparația cu marea echipă a Craiovei Maxima! “Mă enervează când îi văd că pupă stema”

01.09.2020 | 18:07
Cati olteni sunt la Universitatea Craiova si comparatia cu marea echipa a Craiovei Maxima Ma enerveaza cand ii vad ca pupa stema
ADVERTISEMENT

Rana oltenilor nu s-a închis după eliminarea din UEFA Europa League, chiar dacă Știința s-a impus în partida cu Astra și are două victorii din două posibile în campionat.

Cristiano Bergodi a fost reconfirmat de oficialii grupării din Bănie, dar lotul poate suferi modificări în perioada ce urmează. Unul dintre aspectele la care Craiova ar putea lucra este un capitol destul de sensibil pentru susținătorii „alb-albaștrilor”.

ADVERTISEMENT

În acest moment, Universitatea Craiova duce lipsă de jucători olteni pur sânge. FANATIK îți prezintă jucătorii născuți în regiunea istorică Oltenia din echipa lui Bergodi și o comparație cu legendele din „Craiova Maxima”.

Câți olteni sunt la Universitatea Craiova! În defensivă sunt cei mai mulți

Lotul Universității Craiova este cotat la 24.430.000 de euro, Alex Cicâldău fiind cel mai valoros din acest punct de vedere, 5.000.000. Originar din Medgidia, „Cic” a ajuns în Bănie în vara anului 2018 și pare să fie viitorul produs de export al grupării din Bănie.

ADVERTISEMENT

Că tot am adus vorba de localitatea în care s-a născut „decarul” Craiovei, haideți să vedem câți olteni are echipa fanion a acestei regiuni istorice, lăudată de toată lumea pentru „izvorul nesecat” de talente fotbalistice.

În compartimentul portarilor îl regăsim pe Laurențiu Popescu, rezerva italianului Mirko Pigliacelli. Acesta este un produs al Școlii de Fotbal a lui Gică Popescu și este născut la câțiva kilometri de Craiova, la Filiași, un orășel care se laudă cu o echipă în Liga 3. Andrei Marinescu, al treilea goalkeeper din lot, nici nu intră în discuții, fiind un bucureștean get-beget.

ADVERTISEMENT

Urcăm puțin și mergem către defensivă. Aici, Oltenia este destul de bine reprezentată. Îl evidențiem pe Nicușor Bancu, căpitanul Universității. Acesta este născut lângă Slatina, în comuna Crâmpoia. Bogdan Vătăjelu, fost alt jucător care a purtat banderola de căpitan pe braț, este vâlcean la origine, fiind născut în Ostroveni pe data de 24 aprilie 1993.

Deși este fotbalist de picior stâng, Vătăjelu a fost folosit pe banda dreaptă pentru a suplini lipsa lui Ștefan Vlădoiu, de asemenea, oltean, din Râmnicu Vâlcea. Tânărul Hristos Vadasis s-a întors după împrumutul la Rapid și ar putea o fi o soluție de viitor pentru echipa orașului său natal. Folosit în primele meciuri amicale conduse de Bergodi pe banca tehnică, Ionuț Mitran este foarte aproape să debuteze, mărind numărul de olteni.

ADVERTISEMENT

În linia de mijlocași, Vladimir Screciu este din Corabia lui Ion Oblemenco, Vasile Constantin din Segarcea și… ne oprim aici cu număratul. În ofensivă îi regăsim pe Ștefan Baiaram și Mihai Roman, ambii fiind născuți în Craiova. Adus la vârstă fragedă în zona Olteniei, Mihăilă se poate mândri cu un „pașaport de oltean”, însă el este născut în  comuna Finta, județul Dâmbovița.

Cu câți olteni se lăuda marea echipă a Craiovei Maxima. Mulți s-au stabilit în Bănie după perioada marilor performanțe

Perioada „Craiovei Maxima” a rămas în conștiința românilor ca una dintre cele mai frumoase echipe care le-a dat vreodată țara noastră. „Juveții” din perioada anilor ’80 au dus renumele clubului din Bănie în afara granițelor țarii.

Silviu Lung și Gabriel Boldici au dus o bătălie crâncenă pentru titularizare, în mare parte câștigată de primul. Lung nu era oltean, însă Boldici era născut chiar în Craiova, de acolo de unde era și Nicolae Ungureanu.  „Negoro” Negrilă era o piesă de bază în alcătuirea echipei, originar din Gighera, Dolj.

Creierul „Iliuță” Balaci s-a născut tot în județul Dolj, mai precis în Bistreț. Mircea Irimescu este din Bănie, la fel ca Sorin Cârțu, președintele actual al Universității. Olteni sunt și Ion Geolgău (Pielești, Dolj), Rodion Cămătaru (Strehaia, Mehedinți) sau chiar antrenorul care a dus-o pe Știința până în semifinalele Cupei UEFA, Constantin Oțet (comuna Rogova, Mehedinți).

De remarcat este faptul că mulți dintre fotbaliștii care nu erau născuți în zona Olteniei s-au stabilit aici după perioada petrecută la Universitatea Craiova, dar și că perioada de după Craiova Maxima a fost „prolifică” pentru jucătorii olteni. Gică Popescu, Silvian Cristescu, Pavel Badea, Eugen Neagoe, Emil Săndoi sau Adrian Popescu și-au pus amprenta oltenească asupra istoriei fotbalistice a Băniei. Ultimul declara pentru FANATIK: „Spune-mi și mie câți olteni sunt în echipă. Pe mine mă enervează când îi văd că pupă stema și tot felul de lucruri de genul ăsta. Da, pupi, dar inima de oltean este să fii cel mai bun dintre cei mai buni! Înțelegi? Asta e ideea oltenească! Așa cum suntem noi, dar să fim cei mai buni. Atunci, în 1991, noi ne-am bătut și i-am bătut pe cei mai buni! Bineînțeles, aveam și calitate.. Nu zic că nu au calitate acești copii, dar atât se poate acum. Să le dea Dumnezeu sănătate și să își dorească enorm victoria.”


  • (P) Cota BETANO pentru Viitorul Constanța – U Craiova: 1,80 este cota pentru „sub 2,5 goluri“. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT