Organizatorii au pus la dispoziția suporterilor „tricolori” 2.200 de bilete pentru partida de pe Strawberry Arena, însă doar 1.200 dintre acestea au fost distribuite, iar celelalte 1.000 au fost returnate. FANATIK a vizitat stadionul din Solna și a identificat sectorul rezervat suporterilor României, care va fi amplasat în spatele uneia dintre porți.
Cu mai bine de două ore și jumătate înaintea primul fluier, suporterii României au început să-și facă prezența la stadion. Aceștia au venit îmbrăcați în tricoul favoriților, dar nu au lăsat acasă nici tricolorul.
De partea cealaltă, suedezii au luat cu asalt toate restaurantele din mall-ul Scandinavia de lângă stadion. De asemenea, nordicii nu s-au grăbit să-și achiziționeze biletele din timp și sunt foarte mulți care așteaptă la cozi.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2026-09-25-at-192717-664x664.jpeg)
Suporterii României vor fi grupați în Peluza Nord a Strawberry Arena, în sectoarele 116-121. Zona destinată fanilor „tricolori” se află în spatele uneia dintre porți, însă este poziționată puțin mai spre colțul stadionului. FANATIK a fost în interiorul arenei și a identificat locul în care vor lua poziție cei 1.200 de suporteri români. Din această zonă, fanii vor avea o perspectivă foarte bună asupra terenului și vor putea susține echipa lui Gică Hagi pe durata partidei.
Biletele repartizate suporterilor români au costat 130 de lei, preț stabilit de organizatorii meciului. Astfel, România va avea aproximativ 1.200 de susținători în sectorul destinat galeriei „tricolore” la confruntarea de vineri seară.
Strawberry Arena nu va avea toate locurile disponibile pentru partida cu România. O parte importantă din inelul 3 al stadionului va fi închisă, iar zona era deja acoperită cu o pânză neagră. Astfel, arena din Solna nu va putea fi ocupată la capacitatea sa maximă la fluierul de start.
Autoritățile suedeze pregătesc măsuri sporite de securitate în zona arenei din Solna, înaintea duelului Suedia – România, programat vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45. Polițiștii, agenții de securitate și voluntarii vor fi prezenți în număr mare pentru ca primul meci din Nations League să se desfășoare fără incidente. Toți spectatorii vor trece prin controale de securitate înainte de a pătrunde în stadion. Accesul cu materiale pirotehnice, băuturi alcoolice sau obiecte considerate periculoase este strict interzis.
Autoritățile suedeze avertizează că incidentele produse în interiorul arenei pot avea consecințe serioase. Pătrunderea pe suprafața de joc sau aruncarea obiectelor spre teren poate duce la evacuarea de pe stadion, amenzi consistente și, în situațiile grave, chiar la pedepse cu închisoarea.
Poliția din Stockholm le recomandă suporterilor să folosească metroul pentru deplasarea spre arenă. Strawberry Arena se află în Arenastaden, în apropierea stației de tren Solna. Fanii sunt sfătuiți să își cumpere din timp biletele pentru transportul public. Acestea sunt necesare înainte de trecerea prin turnicheții de acces atât la metrou, cât și la trenurile suburbane.