Sport
Betano Left
Betano Right
Betano TOP

Câți telespectatori români au urmărit finala EURO 2024 Spania – Anglia 2-1

Peste 2.9 milioane de telespectatori români au urmărit finala EURO 2024 dintre Anglia și Spania, terminată cu scorul de 2-1 pentru iberici.
15.07.2024 | 17:35
Cati telespectatori romani au urmarit finala EURO 2024 Spania  Anglia 21
Anglia - Spania 1-2, lider de audiență în România / Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

EURO s-a încheiat cu un meci de poveste, printr-o victorie a spaniolilor cu scorul de 2-1, care a atras furia englezilor. Partida a fost urmărită de un număr uriaș de telespectatori români, cunoscuți pentru apetitul pentru fotbal.

Finala EURO 2024, lider de audiență în România

Finala EURO 2024 a fost clar lider de audiență pe sectorul de televiziune autohton, în pofida unei ore târzii. PRO TV a fost lider de audiență pe intervalul orar 22:00 – 23:52, pe durata partidei.

ADVERTISEMENT

Conform datelor, publicul predominant a fost cuprins între 21 și 54 de ani, unde PRO TV a obținut o cotă de piață de 58.7%. Trustul a strâns 18.3 puncte de rating, la mare distanță de poziția a doua.

Locul doi în clasamentul ratingurilor a avut doar 2 puncte de audiență și o cotă de piață de doar 6.5%. De-a lungul difuzării, peste 2.9 milioane de telespectatori au urmărit meciul care va rămâne de legendă.

ADVERTISEMENT

De altfel, minutul de aur a fost 22:46, aproape de pauza partidei, când au fost peste 3.3 milioane de telespectatori. Totodată, și ceremonia de închidere a EURO 2024 i-a ținut pe români aproape de televizor. În total, 1.5 milioane de telespectatori au urmărit ceremonia.

Cum s-a scris istoria partidei Spania – Anglia 2-1

Partida a debutat timid, cu cele două echipe mai mult „la cutie“ pentru a nu risca prea mult. Însă, spaniolii forțau teritorial prin pătrunderi mai rapide decât cele ale englezilor, mult mai reținuți pe cartea atacului.

ADVERTISEMENT

Prima repriză a consemnat un sec 0-0 la pauză, cu o dominanță a posesiei pentru spanioli, cu 66%. Revenirea de la cabine a consemnat și primul gol al partidei, înscris de spaniolul Niko Williams, în minutul 47.

ADVERTISEMENT

Englezii au avut de așteptat ceva pentru a vedea primul și singurul gol al partidei pentru „cei trei lei“. Cole „Cold“ Palmer a înscris în minutul 73 al partidei și a reaprins speranțele britanicilor pentru trofeu.

Deja încrezători în șansele de „a se întoarce acasă“, englezii au clacat când se așteptau mai puțin și au pierdut. Oyarzabal, intrat în minutul 68 în locul lui Morata, a închis tabela în minutul 86 cu un gol surprinzător.

Britanicii nu au mai avut șansa de a reveni pe tabelă, astfel că au pierdut a doua finală de EURO consecutivă. Managerul Southgate pare „pe făraș”, iar favorit în locul lui este fostul antrenor al lui Chelsea, Graham Potter.