Life

Atacată dur de Oana Roman, Catinca pune acuzațiile pe seama unor refulări: „E foarte rănită pentru ce i se întâmplă cu bărbatul”

Oana Roman a pornit ”jihadul” împotriva surorii sale, lucru scris chiar de ea pe Instagram. Vedeta a acuzat-o că nu o mai vizitează de 6 luni pe mama lor.
03.02.2023 | 11:51
Atacata dur de Oana Roman Catinca pune acuzatiile pe seama unor refulari E foarte ranita pentru ce i se intampla cu barbatul
Catinca Roman a răspuns acuzațiilor aduse de sora ei, Oana. Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Oana Roman a pus tunurile pe toată lumea de când s-a despărțit, din nou (și de data asta se pare că definitiv) de fostul ei soț, Marius Elisei! Iar printre victime se numără și sora ei, Catinca.

 Catinca Roman, reacție la acuzațiile aduse de Oana: „Lucrurile nu stau așa”

Dacă până acum i-a obișnuit pe urmăritorii ei cu reality-show-ul despre viața ei sentimentală, oferind aproape zi de zi detalii despre motivele care au dus la destrămarea relației cu Marius, a venit rândul ca vedeta să ia în vizor o altă persoană, pe sora ei vitregă, Catinca.

ADVERTISEMENT

Oana a scris în mediul virtual că sora ei nu a mai vizitat-o pe mama lor, Mioara Roman, de 6 luni și că i-ar fi zis că nu consideră că are vreun motiv să plece să o vadă.

Contactată de FANATIK, Catinca Roman a negat spusele Oanei, spunând, în același timp, că îi pare rău pentru situația pe care o traversează pe plan personal. Catinca ne-a spus că o vizitează pe mama ei și că niciodată nu s-a pus problema să nu meargă să o vadă. Ba mai mult, la centrul în care fosta soție a lui Petre Roman se află, aceasta e bine îngrijită, conform declarațiilor făcute de Catinca.

ADVERTISEMENT

„Nu prea am mare lucru de zis legat de ce a declarat sora mea. Evident că lucrurile nu stau așa. Îmi pare rău sincer pentru ea, pentru că trece printr-o perioadă grea. Îmi pare rău pentru ceea ce trăiește. Nu e deloc așa cum a spus. Eu am mers și voi merge mereu la mama.

Nu se pune problema să nu merg, nu poate fi vorba despre așa ceva. E adevărat că nu am putut să merg de fiecare dată. Știi că am trecut printr-o situație neplăcută cu tata (n.r.: părintele ei s-a stins din viață anul trecut). Pentru mine chiar a fost un an foarte greu. Mama este bine îngrijită. Este bine”, a declarat Catinca Roman pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Catinca Roman, condescendentă cu sora ei: ”Probabil e un mod de refulare”

Întrebată de ce crede că Oana iese tot mai des cu declarații atât de belicoase, Catinca a oferit răspunsul ei, încercând să fie diplomată, chiar miloasă. „Cred că e foarte rănită pentru ce i se întâmplă cu bărbatul. Probabil e un mod de refulare”, mai spune Catinca Roman pentru FANATIK.

„Azi sora mea mi-a spus că nu se duce să o vadă pe mama (pe care nu a văzut-o de peste 6 luni) pentru că nu consideră că mai are vreun motiv să o vadă. Va urma jihad după aceste spuse ale mele, dar nu îmi pasă. Adevărul este ăsta. Eu nu-l mai ascund”, a spus Oana Roman pe Instagram.

ADVERTISEMENT

Marius Elisei, atacat și el, din nou

De gura Oanei nu a scăpat, evident, nici Marius Elisei, omul cu care are împreună o fetiță pe nume Izabela. „Totul bine! Marius mi-a spus că va avea grijă și timp să se vadă cu Isa când se va stabiliza.

Deocamdată nu are timp și nici posibilitate nici să o vadă. Nu are cum să contribuie cu nimic la creșterea ei. Din punctul meu de vedere, orice fel de comunicare s-a încheiat”, a mai spus Oana.

FANATIK a încercat să îl contacteze și pe Marius Elisei pentru a afla care este poziția lui legată de toate acuzațiile aduse de Oana în ultimele zile, însă acesta nu a fost disponibil până la ora publicării acestui articol.

ADVERTISEMENT