Emil Gânj, bărbatul dispărut fără urmă la începutul lunii iulie, după ce și-a ucis cu sălbăticie concubina și a încercat să-și șteargă urmele prin incendierea imobilului în care aceasta locuia, a ”reapărut” la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Căutat în toată Europa de mai bine de trei luni, Emil Gânj a formulat o contestație împotriva deciziei magistraților de admitere a propunerii de arestare preventivă. Numele criminalului din Mureș apare într-o ”minută” a Curții de Apel Târgu Mureș prin care magistrații de acolo au respins contestația acestuia.
”În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 204 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Gânj Emil (cu datele personale) împotriva încheierii penale nr. 48/DL din data de 15 iulie 2025 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş, în dosarul nr. 4143/102/2025. Menţine încheierea penală atacată”, se arată în decizia Curții de Apel Târgu Mureș.
Ulterior, Emil Gânj a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și în lipsă, acuzațiile fiind de omor calificat, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse de ordinul de protecție.
În prezent, Emil Gânj nu are un avocat angajat, el fiind reprezentat de un apărător din oficiu. Tot din oficiu a fost reprezentat și în etapa procedurală a verificărilor măsurilor preventive (cum este cazul mandatului de arestare preventivă). Această etapă procesuală nu este una publică.
Potrivit legislației în vigoare, contestația se poate face de procuror, inculpat, persoană vătămată, parte civilă sau parte responsabilă civilmente. Chiar și dacă inculpatul este dispărut, lui trebuie să i se asigure dreptul la apărare prin desemnarea unui avocat din oficiu. Acesta este desemnat de organul judiciar pentru fiecare fază procesuală distinctă.
Potrivit unor surse judiciare consultate de FANATIK, contestația la decizia de admitere a arestării preventive ar fi fost formulată de avocatul desemnat din oficiu în numele inculpatului Emil Gânj. Acesta face parte din Baroul Mureș și îl va prezenta pe criminalul din Miheșu de Câmpie.
De altfel, Emil Gânj nu este genul de criminal care să pară prea îngrijorat pentru urmările faptelor sale. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a mai fost condamnat anterior pentru uciderea unui bărbat.
După ce a scăpat de închisoare, Gânj a mers, înarmat cu un topor, la locuința concubinei sale, care solicitase anterior un ordin de protecție împotriva lui.
După ce a pândit-o mai multe zile, Gânj a distrus mai multe geamuri și ușa de la intrare, după care a lovit-o pe femeie de mai multe ori, provocându-i decesul. Ulterior, el a stropit trupul fostei concubine cu benzină și l-a incendiat, împreună cu întreaga locuință.
După ce a comis teribila faptă, Emil Gânj a dispărut fără urmă, fiind căutat în mai multe zone. Inițial, căutările au început în județul Mureș, prin satele din apropiere, după care au fost extinse la nivel național. Din octombrie 2025, Gânj a fost inclus pe lista celor mai căutați criminali ai Europol.
Autoritățile iau în calcul posibilitatea ca ucigașul din Mureș să fi părăsit țara. În ciuda faptului că pe numele său a fost pusă inclusiv o recompensă, nu au apărut indicii care ar putea duce la capturarea lui Emil Gânj.