Cauzele colapsului marilor favorite Olanda şi Germania! Cât de mult contează sentimentul naţional la Cupa Mondială

„Şi-au dorit mai mult victoria”. Așa explică, de obicei, limba de lemn a fotbalului un rezultat surprinzător. Faza eliminatorie a Cupei Mondiale ne-a adus în debutul sau două partide cu final neașteptat, care au trimis timpuriu acasă două favorite: Germania și Țările de Jos. Autoarele surprizei? Paraguay și Maroc, care pur și simplu “și-au dorit mai mult victoria”, pentru că valoarea și calculul hârtiei erau cu siguranță de partea adversarelor. Și totuși, cum au reușit Paraguay și Maroc să elimine Germania și Țările de Jos, în condițiile în care diferența de valoare era un argument în favoarea adversarelor?

Uzura fotbaliștilor?

Dumfries, van Dijk, Ake, Gravenberch, Gakpo, van de Ven, Brobbey, de Jong, Rudiger, Tah, Kimmich, Wirtz, Sane, Havertz – acestea sunt numele sonore care au intrat în vacanță mai devreme decât estimau specialiștii. Iar una dintre explicații este cu siguranță uzura unui sezon lung și complicat la echipele de club. Germania a avut în unsprezecele de start 4 oameni de la Bayern și câte unul de la Dortmund, Real Madrid, Galatasaray, Stuttgart, Liverpool, Arsenal și Eintracht, iar rezervele utilizate au venit și ele din Bundesliga și Premier League.
Dincolo, sud-americanii au avut doar 2 titulari de la echipe din Europa (Cáceres – Dinamo Moscova și Enciso – Strasbourg), plus o rezervă – Sanabria de la Cremonese. În rest, fotbaliști legitimați în America de Sud (majoritatea), sau de Nord (SUA și Canada). Campionate cu intensitate mai redusă și ritm de joc inferior. Desigur, asta este o măsură a valorii individuale, dar am stabilit din capul locului că pe criteriul valorii cele două partide aveau favorite clare.

Titularii Olandei vin în primul rând din Premier League – 3 de la Liverpool, 2 de la Brighton și câte unul de la City, Tottenham, Sunderland și West Ham. Plus câte unul de la Inter și Barcelona. Până aici, raționamentul uzurii din Germania – Paraguay stă în picioare. Marocul insistă însă să infirme argumentul uzurii, pentru că dintre titulari, doar portarul nu este legitimat în Europa. Iar ceilalți zece au nume mari în carnetele de jucător – PSG, Fulham, Crystal Palace, Man Utd, Lille, Roma, Girona, Eindhoven, Stuttgart și…Real Madrid. Teribil, nu? Ca o paranteză, iată cum, încercând să elucidăm misterul eliminării Olandei înțelegem prin ricoșeu de ce nu suntem noi acolo.

Așadar, uzura unui sezon complicat în campionatele de top din Europa funcționează ca argument pentru Germania – Paraguay, dar scârțăie teribil pentru Olanda – Maroc. Trebuie să fie și altceva, nu? Marocanii ar fi trebuit să prezinte același nivel de uzură fizică și mentală ca și învinșii lor. Și totuși, ei “și-au dorit mai mult victoria” decât omologii olandezi. Aruncați un ochi pe raportul posesiei din repriza a doua…

Digi24.ro

Imagini de necrezut la Cupa Mondială: Jude Bellingham l-a pălmuit pe Valentin Barco, după Anglia - Argentina 1-2

Lipsa motivației?

În fotbalul profesionist motivația este cu preponderență financiară. Iar banii serioși vin de la cluburi. De multe ori, naționala încurcă, prelungind un sezon și așa încărcat, scurtând vacanțele și aducând un risc suplimentar de accidentare și indisponibilitate.

Digisport.ro

FIFA a deschis o anchetă! A venit anunțul, cu două zile înaintea finalei: ce riscă Argentina

E un argument rational, dar enervanții marocani îl fisurează și pe acesta. Teoretic, ei ar fi trebuit să se prezinte la Mondial la fel de uzați ca olandezii și la fel de ghiftuiți financiar. Poate că paraguayenii s-au dat peste cap pentru visul lor European, dar africanii sunt deja acolo. Și la cluburi de top, cu contracte generoase. Fir-ar să fie…

Sentimentul național – ce spuneți despre explicația asta?

Totuși, suntem la Cupa Mondială, o competiție inter-țări. La care, în teorie, joci mult mai puțin pentru tine și mult mai mult pentru ai tăi. Adică pentru cei mulți de acasă, pentru țară. Te motivează drapelul pe care îl privești ascultând imnul național la începutul meciului. Tară, imn, drapel, popor. Niste concepte abstracte care au strâns laolaltă lumea vreme de secole.
Ei bine, doamnelor și domnilor, mă tem că aici avem rădăcinile acestui “și-au dorit mai mult victoria”. Și cred că am și argumente pentru afirmația asta. Argumente pe care nici măcar marocanii nu vor îndrăzni să le contrazică.

Din cei 16 cetățeni germani care au încercat să învingă Paraguay-ul, 10 au origini în afara Germaniei (cel puțin unul dintre părinți născut în alta țară, ba chiar pe alt continent – Brown, Tah, Rüdiger, Pavlović, Nmecha, Undav, Sané, Musiala, Amiri, Thiaw), iar unul (Waldemar Anton) este născut în afara Germaniei (Uzbekistan). Este un fapt. Pe care, desigur, nu îl judec, nu îl laud, nu îl critic. Dar el aduce cu sine niște diferențe culturale de netăgăduit, care nu pot dispărea într-o singură generație. Și cu siguranță sentimentul național are nevoie de ceva mai mult timp pentru a se dezvolta, chiar dacă recunoștința pentru țara de adopție a părinților există deja.

Similar, olandezii au avut în teren 9 fotbaliști cu rădăcini în Surinam, Curaçao, Ghana, sau Togo – Dumfries, van Dijk, Ake, Gravenberch, Summerville, Gakpo, Brobbey, Hato și Timber. Din motive evidente, nu l-am inclus pe Kluivert în listă.

Dacă nu v-am convins încă, vă invit să aruncăm un ochi spre lotul Curaçao – un teritoriu autonom din cadrul Regatului Țărilor de Jos. Cu o singură excepție – Tahith Chong (născut în Curaçao), toți ceilalți 25 de componenți ai lotului sunt născuți în…Olanda. Nu exista așadar nici o diferență intre cei 25 de fotbaliști din Curaçao și cei 10 olandezi din lista de mai sus. Cu siguranță nu una de cetățenie, ci doar de reprezentare fotbalistică.

Hai să ne uităm și la marocani, cei care au tot încercat să-mi conteste argumentația până acum. Din cei 16 (titulari + rezerve utilizate în partida cu Olanda), doar…2 sunt născuți în Maroc – Azzedine Ounahi și Soufiane Rahimi. Toți ceilalți în Europa sau America de Nord. Franța (mulți dintre ei), Spania, Tarile de Jos, Belgia, Canada.

„Şi-au dorit mai mult victoria”, motivaţie mai puternică decât banii

Când discutam despre valorile unui club, spuneam că poate cea mai importantă dintre ele este aceea că fotbalul de club creează comunități. La nivel de țară, sentimentul național se ocupă cu asta, simbolurile în jurul cărora se construiește acea conștiință națională fiind conceptele despre care povesteam mai sus – imnul, drapelul, patria.

Echipa națională este la rândul sau un liant. Iar Maroc sau Curaçao ne explică cu argumente că cetățenia sau pașaportul sunt doar condiții necesare, dar nu suficiente în acest sens. Olanda și Maroc spun aceeași poveste, din perspective diferite (opuse chiar).

Sportul te învață că pentru a câștiga, valoarea individuală sau de grup e insuficientă; pentru a fructifica diferența de valoare trebuie mai întâi să egalezi ambiția și voința adversarului. Rădăcinile individului sunt firele invizibile care îi leagă de o națiune, fire mult mai solide decât cetățenia. Pe care fotbaliștii cu siguranță o respectă, dar care nu poate “bate” acel ceva care, la o Cupă Mondială te face “să iți dorești mai mult victoria”. Și care, pentru câteva săptămâni, reprezintă o motivație mult mai puternică decât banii și se poate transforma într-un energizant care vindeca uzura unui sezon lung și obositor.