Un jucător transferat acum două luni de UTA nu poate fi folosit, chiar dacă echipa din SuperLiga a plătit suma pentru închiderea litigiilor cu 3 foști jucători, din cauza căreia FIFA i-a impus a doua interdicție la transferuri din acest sezon competițional. La mijloc este un alt litigiu.
La finalul lunii septembrie, mijlocașul Richard Odada (24 de ani) a semnat cu UTA un contract până la finalul actualei stagiuni, cu posibilitate de prelungire pentru încă un an. Dar kenyanul care are și pașaport sârbesc nu are nici acum drept de joc pentru arădeni. Motivul este unul straniu.
În 2023, UTA îl transfera gratuit pe portarul Denis Lungu-Bocean (22 de ani), de la formația austriacă Grodig, după ce a mai evoluat la echipele SAK 1914 și Kuchl din țara lui Mozart. Tânărul apărător al buturilor nu a apărat niciun minut pentru formația antrenată la acea vreme de Mircea Rednic. Prin urmare, gruparea arădeană l-a cedat, tot gratuit, la formația de ligă secundă Austria Salzburg.
Doar că, între timp, unul din cluburile la care Denis Lungu Bocean a evoluat a intentat un proces la FIFA prin care îi cere echipei UTA grila de formare a portarului în cauză. Iar acest fapt duce la imposibilitatea ca „Bătrâna Doamnă” să îl poată legitima pe Odada.
Cei din conducerea clubului UTA sunt stupefiați de noua speță apărută și speră, de la o zi la alta, ca forul internațional să le dea dreptate. Concret, Denis Lungu nu a jucat pentru arădeni, prin urmare diriguitorii „Bătrânei Doamne” consideră drept o absurditate să plătească grila de formare a jucătorului. Aceștia speră ca FIFA să rezolve cât mai repede cazul, pentru a-l putea folosi pe recent achiziționatul mijlocaș central.
Odada a evoluat în prima repriză a meciului amical disputat de UTA în această pauză competițională. Arădenii au fost învinși la Arad cu 2-1 de Corvinul Hunedoara, liderul din Liga 2. Reușita roș-albilor a purtat semnătura lui Țăroi.
„Odada este unul dintre jucătorii pentru care am luat astfel de meciuri amicale, pentru a-l vedea în ritm de joc, nu doar la antrenamente. Așteptăm să se rezolve documentele pentru el. Calități are, le-am văzut”, au fost cuvintele lui Adrian Mihalcea, antrenorul celor de la UTA.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/11/richard-odada-in-amicalul-uta-ei.jpeg)
Nu mai puțin de 6 jucători de la UTA au lipsit de la acest test, fiind convicați la loturile naționale. Aceștia sunt Dejan Iliev (Macedonia de Nord), Florent Poulolo (Martinica), Marinos Tzionis (Cipru), Hakim Abdallah (Madagascar), Mark Țuțu (România U21), David Barbu (România U20).