News

Caz dramatic în Argeș. Un nuntaș a murit în timpul petrecerii. Cauza decesului

18.08.2019 | 15:40
Caz dramatic in Arges Un nuntas a murit in timpul petrecerii Cauza decesului

Caz dramatic în județul Argeș, acolo unde un nuntaș a murit chiar în timpul petrecerii. Astfel, la puține momente după Sf. Maria şi cu postul deja „istorie” , s-a dat start joc la sezonul de nunți! Pentru un localnic din Călinești n-a ieșit prea bine. Acesta a avut parte de o petrecere cu final tragic, una al cărei protagonist a fost chiar el. Mai exact, Dumitru Constantin I., în vârstă de 49 de ani, a mers la o nuntă în comuna lui.

Caz dramatic în Argeș

Ajuns la restaurant, bărbatul a petrecut până după miezul nopții. La un moment dat însă, i s-a făcut rău, a căzut și nu s-a mai ridicat. Mesenii s-au speriat, dar nu au ezitat și fără să piardă timpul au chemat ambulanța. Nu a durat mult până când un echipaj de intervenție și-a făcut apariția. Doctorii de la Serviciul Județean l-au preluat pe bărbat care încă mai avea semne vitale și au încercat să-l stabilizeze.

Din păcate, acesta a murit în drum spre spital. Din primele informații, ar fi fost vorba de un atac cardiac. Cauza exactă a decesului va fi stabilită însă abia la autopsie. Omul nu era cunoscut cu afecţiuni cardiace, nici cu alte boli. Trupul neînsufleţit a fost dus la Serviciul de Medicină Legală, pentru a vedea cu certitudine cauza morţii. „Am fost sunați în timpul nopții și ne-am prezentat cât am putut de repede la un restaurant din localitatea Călinești.

Caz dramatic în Argeș. Salvare
Bărbatul a decedat pe drum înspre spital. Sursa foto – facebook

Cauza decesului

În momentul în care am ajuns acolo bărbatul era căzut între mese, dar am constatat că prezenta însă semne vitale. Am început să-i acordăm primul ajutor, am declanșat manevrele de resuscitare, după care s-a luat decizia de a-l transporta pe bărbat la cea mai apropiată unitate medicală pentru o intervenție specializată. Pe drum însă situația lui s-a înrăutățit.

Din păcate, în ciuda eforturilor noastre, am fost nevoiți să constatăm decesul”, au spus reprezentanții Serviciului Medical Argeș atunci când au fost chestionați despre decesul lui Dumitru Constantin I.