News

Caz scandalos la Ploiești. Bolnav de cancer, infectat cu Covid, abandonat de ambulanță în parcarea blocului

10.11.2020 | 21:15
Caz scandalos la Ploiesti Bolnav de cancer infectat cu Covid abandonat de ambulanta in parcarea blocului
ADVERTISEMENT

Un bărbat din Prahova, pozitiv cu SARS_COV-2, a trecut printr-o experiență traumatizantă după ce a fost lăsat de ambulanță în parcarea din fața blocului, cu tot cu bagaje, pentru că în spital nu mai era loc. Pacientul suferea și de cancer pulmonar în stadiul 4.

Omul are 59 de ani și cancer cu metastaze cerebrale, el a fost testat pozitiv cu Covid-19 la sfârșitul lunii octombrie, iar familia acestuia, aflată în izolare, este revoltată și cere un punct de vedere oficial al reprezentanților Spitalului Județean din Ploiești.

ADVERTISEMENT

Fiica bărbatului a povestit pentru observatorulph.ro calvarul prin care a trecut părintele ei și acuză cadrele medicale de tratament inuman.

Bolnav de cancer, infectat cu Covid-19, părăsit de ambulanță

Fiica bărbatului a povestit situația incredibilă prin care tatăl ei a trecut. „În data de 30.10.2020 tatăl meu a fost depistat SARS-cov-2, el suferind și de tumoră malignă bronhii și pulmon (cancer stadiul cu 4 metastaze generale).

ADVERTISEMENT

S-a simțit rău așa că am sunat la 112, în ziua în care a și primit rezultatul testului covid. După 45 de minute a ajuns un echipaj de la ambulanță care, după un consult de 5 minute, a plecat, spunându-mi să sun din nou la 112 pentru o programare la evaluare medicală, ceea ce am și făcut.
 
Am aflat însă că o astfel de procedură nu se mai face de câteva săptămâni. A doua zi, văzând că starea lui se agravează, am sunat din nou la 112. A venit un alt echipaj de la ambulanță, care mi-au spus că nu sunt locuri în spitale și că trebuie tratat acasă, deși toți eram în izolare la domiciliu și nu puteam să-i luăm nicio rețetă”, a povestit femeia pentru sursa de mai sus.

Din data de 30 octombrie, până pe 2 noiembrie, bărbatul, aflat într-o stare delicată de sănătate a fost tratat acasă, iar după 5 zile de internare a fost pus să semneze externarea pe propria răspundere. „Abia luni, după numeroase telefoane, mi s-a transmis că i s-a găsit un  loc la secția TBC de la Obor, unde a fost internat până vinerea trecută, pe 6 noiembrie, când i-au spus să semneze că se externează pe propria răspundere.”, a povestit fiica lui

ADVERTISEMENT

După ce bărbatul a refuzat să părăsească spitalul, i s-a spus că o să fie transferat la altă insituție de sănătate, dar a fost abandonat de ambulanță în fața blocului în care locuia. Rudele au asistat neputincioase la scenele în care omul era ajutat de vecini să ajungă înapoi în casă.

 „Tatăl meu a refuzat categoric, pentru că se simțea rău și dorea să fie tratat la spital, iar duminică, 8 noiembrie, i-au mai făcut un test covid, rezultatul fiind ”nedetectabil”. Ieri, 9 noiembrie, i s-a spus că o să fie transferat la secția de Oncologie a Spitalului Schuller, însă ambulanța l-a lăsat în fața blocului, ca pe un câine, în parcare”, povestește femeia.

ADVERTISEMENT

Eu și soțul meu fiind în izolare, ca și contacți direcți ai lui, nu aveam voie să părăsim locuința, așa că s-a chinuit să ajungă în apartament. Mi se pare inuman să fii tratat în felul acesta, mai ales dacă ești atât de bolnav”, a încheiat femeia, potrivit sursei citate mai sus.

ADVERTISEMENT