News

Caz șocant în Italia. Medic arestat după ce ar fi ucis doi pacienți COVID-19

25.01.2021 | 14:25
Caz socant in Italia Medic arestat dupa ce ar fi ucis doi pacienti COVID19
ADVERTISEMENT

Medicul Carlo Mosca, șeful al secției de primiri urgențe a spitalului din Montichiari, Brescia a fost arestat preventiv sub acuzația de omucidere voluntară, pentru că ar fi administrat medicamente care au dus la moartea a doi pacienți cu COVID-19.

Cadrul medical în vârstă de 47 de ani se află în arest la domiciliu, judecătorul considerând că există riscul ca acesta să repete infracțiunea comisă.

ADVERTISEMENT

Mosca este acuzat că a administrat intenționat medicamente anestezice și blocante neuromusculare pacienților afectați de virusul COVID-19, provocând moartea a doi pacienți în vârstă de 61, respectiv 80 de ani.

Faptele datează din martie anul trecut

Carabinierii au executat un ordin de arest preventiv la domiciliu emis de judecătorul de instrucție al Curții de la Brescia, acceptând cererea formulată de Parchet, împotriva lucrătorului din domeniul sănătății, în vârstă de 47 de ani, din Cremona, dar cu domiciliul în Mantovano, considerat responsabil pentru crimă pentru că a administrat intenționat medicamente anestezice și blocante neuromusculare pacienților afectați de COVID-19, provocând moartea a doi dintre ei, relatează La Reppublica.

ADVERTISEMENT

Faptele datează din martie anul trecut, când numărul mare de infecții a afectat spitalele, blocându-le. Investigația a început la două luni de la producerea faptelor, după ce carabinierii au prelucrat informații despre posibilitatea ca moartea unor pacienți, care a avut loc în camera de urgență a unui spital din provincie să fi fost cauzată de practici medicale întreprinse în mod conștient de către un medic.

Analiza dosarelor medicale ale numeroșilor pacienți decedați în acea perioadă de la COVID-19 a scos la iveală în unele cazuri o înrăutățire bruscă, și nu ușor de explicat a stării de sănătate. Trei cadavre au fost exhumate pentru a fi supuse autopsiei și investigațiilor toxicologice.

ADVERTISEMENT

Investigațiile au relevat, în țesuturile și organele unuia dintre ele, prezența unui medicament anestezic și relaxant muscular utilizat în mod obișnuit în procedurile de intubație și sedare ale pacientului, care, dacă este utilizat în afara procedurilor și dozelor specifice, poate determina moartea pacientului. Mai mult, în dosarele medicale ale decedatului supus verificării, administrarea acestor medicamente nu apare, ceea ce a dus la ipoteza că suspectul este responsabil și pentru infracțiunea de fals în documente.

Dovezile care documentează conduita penală a medicului, constând în esență în administrarea pacienților COVID de medicamente adecvate pentru a provoca depresie respiratorie letală, au întărit necesitatea, împărtășită de judecătorul de instrucție din Brescia, de a dispune măsura arestului la domiciliu împotriva cadrului medical pentru a evita pericolul repetării infracțiunilor și a alterării probelor.

ADVERTISEMENT
Tags: