Mai mulți medici de la Spitalul Județean din Sibiu au înaintat, luna trecută, conducerii unității medicale, o sesizare prin care l-au acuzat pe unul dintre colegii lor, medic chirurg, că „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Medicul se numește Iulian Făgeţan și conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.
„Începând cu luna ianuarie dr. Făgeţan Iulian se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital.
Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens”, se arată în solicitarea medicilor.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a anunțat, marţi, că a primit solicitarea abia săptămâna trecută și că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”.
Doctorul Daniel Chelcea susține că sesizarea a fost semnată de şapte medici, „care nu sunt în totalitate din Compartimentul Clinic Chirurgie OMF”, unde lucrează chirurgul Iulian Făgeţan.
Mai mult, managerul unității medicale din Sibiu a subliniat că, până în prezent, nu a primit nicio plângere din partea pacienților sau a aparținătorilor lor conform căreia, chirurgul Făgețan și-ar practica meseria în stare de ebrietate.
Cu toate acestea, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu s-a autosesizat în acest caz și a anunţat că va demara o anchetă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU).
„În urma informaţiilor din social media, legate de un medic chirurg din SCJU Sibiu care tratează pacienţii sub influenţa băuturilor alcoolice, DSP Sibiu s-a autosesizat şi, prin Serviciul de Inspecţie Sanitară, a declanşat un control, aflat momentan în desfăşurare”, a anunţat purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Simona Berariu.