Un bărbat de 56 de ani a murit, miercuri dimineață, după ce a căzut de pe un pod, în județul Vâlcea. Din primele informații, se pare că ar fi vorba de un accident, victima fiind un muncitor la o companie de drumuri.
Tragedia din sudul României a avut loc în comuna Galicea. Muncitorul, de origine din județul Olt, și-a găsit sfârșitul după ce a căzut de pe un pod aflat DJ 678, în satul Cremenari.
Potrivit datelor presei locale, bărbatul era angajat unei firme ce efectuează lucrări pe drumul județean. În momentul accidentului, acesta se afla singur pe podul respectiv, efectuând lucrări.
La fața locului se aflau și colegii săi. După accident, ei au mers în căutarea lui și l-au observat căzut pe o grămadă de pietre. Nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului. În cădere, s-a lovit la cap, decedând imediat după producerea evenimentului.
Până în acest moment nu se știe dacă muncitorul s-a împiedicat sau dacă i s-a făcut râu. Polițiștii de la IPJ Vâlcea au anunțat începerea unei anchete pentru a elucida acest caz.
”Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă. Este vorba de un bărbat, de 56 de ani, din județul Olt. Acesta, în timp ce efectua lucrări la un pod, în localitate, ar fi căzut de la o înălțime de 3 metri, decedând.
Echipajul medical care a ajuns la fața locului a declarat decesul acestuia. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului”, transmit repzentanții IPJ Vâlcea, citați de publicația locală Vocea Vâlcii.
În urmă cu exact un an, în iunie 2022, circulaţia rutieră pe DJ 678 A, în comuna Galicea, a fost reluată. S-a întâmplat după patru luni în care a fost închisă pentru a permite realizarea lucrărilor de reabilitare a podului de fier din zona Munteni.
„Lucările de construire au început în anul 1927. Doi ani mai târziu au fost sistate şi au fost reluate în 1934. Cele două grinzi metalice care alcătuiesc suprastructura podului au fost aduse de la Cernăuţi, de la un pod de cale ferată dezafectat.
Singurele lucrări de consolidare de la punerea lui în funcţiune, în anul 1941, au fost efectuate de RAJDP Vâlcea, în anul 2002. Prin redarea în circulaţie a podului, se revine la varianta iniţială de trafic. Aceasta oferă posibilitatea celor care vin din sudul judeţului să scurteze drumul către Bucureşti„, a transmis, pe 22 iunie 2022, Constantin Rădulescu, șeful CJ Vâlcea.