Caz șocant petrecut recent la Maternitatea din Botoșani, unde a fost adusă pe lume o fetiță „gigant”, la capătul unei intervenții chirurgicale dificile care a durat mai multe ore. Medicii au recurs la această soluție, întrucât femeia însărcinată n-ar fi putut naște natural, dată fiind situația delicată.
Potrivit botosaninews.ro, fetiţa s-a născut cu o greutate record de 5.080 de grame. Carmen Zaboloteanu, medicul specialist în neonatologie de la Maternitatea Botoşani, a declarat că bebeluşul face parte din categoria “macrosom”, care poate prezenta o serie de complicaţii la scurt timp după naștere.
Este vorba despre hipoglicemie, distocie a umerilor, insuficienţă respiratorie acută sau fracturi de claviculă, motiv pentru care bebelușul va fi ținut în continuare sub observație. Fericita mămică este, însă, în afara oricărui pericol și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își va putea strânge micuța la piept.
La începutul lunii august, tot în Botoșani, a văzut lumina zilei o fetiță de doar 1400 de grame. O femeie de 31 de ani a ajuns de urgență la Maternitate împreună cu bebeluşul său, după ce a dat naştere acasă, fără a fi supravegheată de vreun cadru medical.
Femeia a fost preluată cu o ambulanţă cu tot cu bebeluş, o fetiţă de doar 1400 de grame, care, din cauza condiţiilor în care a venit pe lume, a ajuns la spital cu hipotermie. Sarcina nu se afla sub observația niciunui medic specialist, femeia nefiind în evidenţe, din acest motiv. Medicii neonatologi au reuşit să o echilibreze din punct de vedere cardio pulmonar şi hemodinamic, însă spun că micuţa va avea nevoie de supraveghere îndelungată la incubator. Cel mai mic bebeluș din lume s-a născut, însă, în Statele Unite ale Americii. Este vorba despre o fetiță de doar 245 grame, fiind externat după mai bine de 5 luni, perioadă în care medicii spitalului din California i-au monitorizat atent atât greutatea, cât și respirația.