News

Cazul dublei crime de la Iași devine tot mai complicat. Ce spune avocata suspectului despre arma folosită

Avocata studentului marocan suspectat de dubla crimă dintr-o vilă din Iași spune că arma folosită nu este un cuțit. Ea continuă să susțină despre clientul său că este nevinovat.
06.01.2022 | 12:33
Cazul dublei crime de la Iasi devine tot mai complicat Ce spune avocata suspectului despre arma folosita
ADVERTISEMENT

Crima dublă de la Iași, din luna decembrie a anului trecut, a șocat întreaga țară. Investigațiile realizate de polițiștii din Iași au dus la identificarea unui suspect: Ahmed Sami El Bourkadi, un student canadian de origine marocană. Pe numele acestuia a fost emis un mandat internațional de arestare și a fost adus din Italia, acolo unde a fost prins.

Acum, avocata suspectului, Raluca Andrei, face publică o nouă pistă legată de modul în care s-a desfășurat crima și susține că cei doi studenți de la Medicină nu ar fi fost uciși cu un cuțit, notează Ziare.com.

ADVERTISEMENT

Ipoteza lansată de avocata suspectului

Avocata Raluca Andrei susține că în cazul dublei crime nu a fost folosit un cuțit și este de părere că persoana sau persoanele care se fac vinovate de acest act aveau experiență în realizarea violențelor.

Rănile identificate în zona mâinilor și în zona cervicală sunt atipice, explică avocata. Ea este de părere că acest mod de operare nu este specific unei persoane care nu a mai ucis.

ADVERTISEMENT

“Aia este o chestie atipică și nu e cuțit cu ce s-a dat! Sunt leziuni în zona cervicală, preponderent, și-n zona mâinilor. Ok, te-ai apărat, dar a fost o manieră atipică de a ucide. Nu e o manieră tipică pentru o persoană care nu a mai ucis pe nimeni!”, a adăugat avocata.

Raluca Andrei susține că clientul ei, Ahmed Sami El Bourkadi, suspect în cazul dublei crime nu se face vinovat de acest act. În plus, este de părere că oricine ar fi i-ar fi ucis pe cei doi studenți ar fi avut o motivație puternică.

ADVERTISEMENT

Din această cauză, ea recomandă anchetatorilor să facă un istoric al celor două victime pentru a identifica acele persoane care ar fi avut motivația necesară pentru a realiza aceste crime.

În apărarea clientului său, avocata Raluca Andrei explică faptul că există înregistrări video în cartierul unde a avut loc crima și declarațiile diferiților martori care pot ajuta la clarificarea evenimentelor care au avut loc.

ADVERTISEMENT

“În zona complexului rezidențial (de pe Moara de Vânt – n.r.) există camere de supraveghere. Cu siguranță pe acele camere se văd persoanele care au trecut pe acolo și pe care vecinii le descriu, dar și cu ce haine era îmbrăcat clientul meu. Se va vedea foarte clar cu ce haine a mers prin oraș, pe unde a fost. Au fost audiați toți vecinii, au fost audiați colegii și apropiații, au fost audiați prietenii lui Youssef, au fost audiate rudele fetei. E vorba despre aproximativ 20-30 de persoane”, a explicat avocata.

Ea a mai explicat faptul că mărturiile luate de la doi vecini din cartierul Moara de Vânt legate de evenimentele care țin de crimă se dovedesc “foarte importante și relevante” pentru situația clientului său.

ADVERTISEMENT
Tags: