News

Cazul fostului ofițer MAI internat cu coronavirus scoate la iveală încrengăturile familiale din instituțiile publice

13.03.2020 | 12:18
Cazul fostului ofiter MAI internat cu coronavirus scoate la iveala increngaturile familiale din institutiile publice
ADVERTISEMENT

Autoritățile române încearcă din răsputeri să țină sub control epidemia de coronavirus. Astfel, toți românii care vin din străinătate sunt puși sub izolare imediat după ce trec granița în țară. Mai mult, amenzile sunt destul de drastice pentru cei care oferă informații false atunci când intră în țară. O astfel de amendă nu l-a speriat însă pe unul dintre șefii de la ADP Sector 4, ofițer în rezervă care a fost șef la Poliția Capitalei timp de decenii bune. Bărbatul a ascuns autorităților faptul că a călătorit în Israel, iar de suferit au toate rudele sale și chiar și presupusa amantă. Ca un fapt interesant, toți cei implicați în această poveste au… funcții publice.

„Pacientul 17” are toată familia angajată în instituțiile statului

Fostul ofițer al MAI care a fost mult timp la conducerea Poliției Capitalei și care în prezent este la conducerea ADP Sector 4 a fost plecat din țară și s-a întors pe 26 februarie din Israel. El nu a declarat însă acest lucru atunci când s-a internat la spitalul de urgență Dimitrie Gerota.

ADVERTISEMENT

Potrivit autorităților spitalicești, bărbatul a fost internat pe 5 martie, cu alte simptome, dar la trei zile după aceea a dezvoltat febră și a fost verificat pentru coronavirus. Pus în fața acestei testări pozitive, bărbatul a recunoscut în cele din urmă că a mințit și că a fost în Israel.

Interesant este că virusul COVID-19 a reușit să demaște o întreagă încrengătură de rubedenii angajate în instituțiile statului. Astfel, au fost confirmate cu coronavirus următoarele persoane: soția acestuia, nora, nepoțelul, dar și încă o persoană care l-a însoțit pe bărbat în Israel și despre care s-ar specula că ar fi amanta acestuia.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește persoanele de care am vorbit, funcțiile arată în felul următor: soția – angajată a policlinicii MAI, nora – angajată în cadrul Direcției Resurse Umane din cadrul Primăriei Capitalei, în timp ce femeia care l-a însoțit pe bărbat în Israel este o angajată de la Evidența Populației, după cum a avut grijă să ne anunțe primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Fiul pacientului de la Spitalul Gerota este angajat la SRI!

Mai mult, și fiul șefului de la ADP S4 este ofițer în Serviciul Român de Informații, informație confirmată și de către SRI, care susține însă că toate persoanele care au intrat în contact cu acesta sunt izolate.

ADVERTISEMENT

După ce a ascuns faptul că a fost plecat în Israel, a oferit 120 de mărțișoare angajatelor de la ADP Sector 4 și a băgat în carantină mai multe instituții ale statului, bărbatului de 60 de ani i s-a deschis dosar penal pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”. Astfel, dacă își va reveni după ce a suferit complicații pulmonare, bărbatul riscă chiar să ajungă după gratii.

Din tot acest caz rămânem cu o statistică grăitoare: din cele 70 de persoane depistate pozitiv cu coronavirus în România, până la ora acestui material nu mai puțin de nouă au fost contacți ai acestuia.

ADVERTISEMENT

Rămânem și cu o concluzie tragicomică: virusul covid-19 poate să devină un turnesol pentru relațiile de clan din administrația publică românească.

ADVERTISEMENT
Tags: