News

Câte milioane de oameni au murit până acum din cauza pandemiei la nivel global și câte au fost infectate

De la finalul anului 2019 și până acum, peste cinci milioane de oameni și-au pierdut viața la nivel mondial din cauza pandemiei de coronavirus, în condițiile în care numărul infectărilor a depășit 400 de milioane.
20.02.2022 | 12:53
Cate milioane de oameni au murit pana acum din cauza pandemiei la nivel global si cate au fost infectate
ADVERTISEMENT

Peste 5,87 de milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanţ oficial. Potrivit acestui bilanţ, peste 420 de milioane de persoane au fost confirmate cu virusul SARS-CoV-2.

La nivel mondial, Statele Unite ale Americii ocupă primul loc, cu 934.546 decese, Brazilia este pe locul doi, cu 643.029 de decese, urmată de India, cu 511.230 de decese. În România au murit de Covid 62.471 persoane, potrivit cifrelor oficiale.

ADVERTISEMENT

OMS susține că bilanțul oficial al pandemiei ar putea fi de 2-3 ori mai mare decât cel raportat

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează, ţinând cont de supramortalitatea legată în mod direct şi indirect de Covid-19, că bilanţul real al pandemiei ar putea fi de două-trei ori mai mare decât cel raportat.

În ultima săptămână, numărul de cazuri noi la nivel mondial a scăzut cu 19% prin comparaţie cu numărul raportat în cursul săptămânii precedente, în timp ce numărul de noi decese asociate COVID-19 a rămas similar cu cel din săptămâna anterioară, a afirmat OMS în raportul său epidemiologic săptămânal.

ADVERTISEMENT

În şase regiuni ale OMS au fost raportate puţin peste 16 milioane de cazuri noi şi puţin sub 75.000 de noi decese. Pandemia a atins un vârf în ultima săptămână a lunii ianuarie, cu peste 22 de milioane de cazuri, notează Agerpres, după care cifrele au început să scadă.

OMS: scad cazurile noi de Covid-19 la nivel global, dar crește incidența sub-variantei BA.2 a Omicron

Cu toate acestea, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat nu doar o scădere a noilor cazuri de COVID-19, ci şi o creştere constantă a sub-variantei BA.2 a Omicron care se poate transmite şi mai rapid.

ADVERTISEMENT

BA.2 a reprezentat mai mult de o cincime din toate cazurile Omicron raportate la nivel global la începutul lunii februarie. BA.2 este în creştere atât în ţările cu o pantă ascendentă a numărului de cazuri de Omicron, cât şi în cele în care s-a înregistrat o scădere a cazurilor cu această variantă de coronavirus, a indicat organizaţia.

Ca mai peste tot în Europa, multe țări occidentale anunțând deja că vor renunța în curând la restricții, și România se pregătește de relaxarea măsurilor luate de guvern pentru combaterea pandemiei, așa cum au informat autoritățile de la București.

ADVERTISEMENT

Ce au anunțat autoritățile de la București privind relaxarea restricțiilor

”Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, care va fi în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, bineînţeles, pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate”, a declarat recent Raed Arafat.

“Paştele este în aprilie, dacă nu mă înşel în 24, 25. Până atunci eu sper să fim în faza pe care o spuneţi dumneavoastră, dacă nu sunt surprize, eu sper să fim în faza în care să fim cât mai aproape sau în totalitate în normalitate şi să convieţuim.

În final vom convieţui cu acest virus, virusul nu va dispărea, dar vom convieţui, mai ales dacă rămâne predominantă Omicron care este mai contagioasă, dar este cu o virulenţă mai scăzută”, a completat șeful DSU.

 

ADVERTISEMENT