CCR a respins sesizările AUR, POT și SOS România la noile legi privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permit doborârea dronelor pe teritoriul naţional și care privesc desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român.
Camera Deputaților a adoptat, pe 19 februarie, legea care permite armatei să doboare dronele ce pătrund în spațiul aerian al țării, precum și legea privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor militare în țară.
În favoarea proiectului au votat PSD, PNL, USR, UDMR și deputații de la grupul minorităților. În același timp, împotrivă au fost cei de la AUR, SOS și POT.
„Curtea Constituțională a respins astăzi sesizările făcute de AUR, SOS și POT împotriva noilor legi ale apărării. Aceste legi ne permit să ne protejăm mai bine de atacurile cu drone rusești și să ne întărim capacitatea de apărare într-un context geopolitic dificil”, a transmis Elena Lasconi, într-un comunicat de presă al USR.
De asemenea, aceasta susține că „este inadmisibil ca partidele izolaționiste să încerce să blocheze măsuri care țin de siguranța românilor”, subliniind faptul că securitatea țării nu se negociază.
„Patriotismul înseamnă să ne apărăm țara, nu să servim interese străine! Este inacceptabil ca unii politicieni să pună interesele Moscovei mai presus de securitatea națională. România este și va rămâne un stat puternic, parte a NATO și a Uniunii Europene, iar securitatea noastră nu este de negociat”, a mai spus Lasconi.
În acest context, CCR a anunțat că a respins, ca neîntemeiate, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de senatori şi deputaţi aparţinând acestor formațiuni politice.
„CCR a constatat că legea criticată nu reglementează vreo soluţie legislativă cu privire la organizarea de activităţi militare sau paramilitare, distincte de forţele armate regulate, care nu se integrează în sistemul naţional de apărare al României ori al forţelor armate aliate sau de coaliţie, iar modul în care statul asigură resursele necesare realizării politicii de securitate şi apărare comună constituie un aspect de oportunitate a reglementării legale, ce ţine de marja de apreciere a legiuitorului”, a subliniat CCR.