Curtea Constituțională a României va discuta de la ora 12:00 cererea lui Sebastian Popescu, cel care cere anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025. Așadar, CCR trebuie să confirme și să valideze rezultatul primului tur al alegerilor, dacă nu se va ajunge la anularea acestora.
Sebastian Popescu, președintele Partidului Noua Românie, a explicat că a depus contestația la CCR pentru a trage ”un semnal de alarmă”. ”Sunt mai multe motive invocate acolo, detaliate pe larg, dar motivul central, să spun așa, este acela că nu toți competitorii electorali, cei 11, au avut șanse egale în aceste alegeri, raportat la ceea ce a hotărât Curtea anul trecut, prin Hotărârea nr. 32, prin care s-au anulat alegerile.
Pornind de acolo, a spus Curtea niște lucruri extrem de interesante cu privire la egalitatea de șanse. Nu a fost nicio egalitate de șanse în acest an. Televiziunile, mass-media, influencerii, jurnaliștii formatorii de opinie, casele de sondare a opiniei publice – toate au împărțit candidații în două mari categorii: relevanți și irelevanți. În prima categorie, patru, dintre care doi au și ajuns în finală, ceilalți – irelevanți”, a explicat Sebastian Popescu.
Candidatul independent e dezamăgit de faptul că a intrat în cursa electorală având un ”handicap imens”. ”Ștampila de irelevant, transmiterea mesajului obsesiv către electorat că: ‘nu votați astfel de oameni, că-i votați degeaba, votați util!’ și așa mai departe, o manipulare grosolană. Păi, dacă ar fi vorba doar de votul util, nu mai permitem 11, permitem 4 sau 2 direct, și am rezolvat problema.
Asta nu este democrație, trebuie să lași cetățeanul să-și formeze el opinia despre toți candidații pe care trebuie să-i prezinți nepărtinitor, mai ales mass-media, și în mod echitabil, în mod egal.
Pe mine nu m-au invitat decât câteva televiziuni private foarte puțin și Televiziunea Română și Radioul Public. În rest, eu nu am existat pe nicăieri. Așa au pățit încă cel puțin 6 contracandidați ai mei, împreună fiind în plutonul irelevanților”, a declarat Popescu pentru Agerpres.
Candidatul independent a declarat, de asemenea, că alegerile prezidențiale au fost ”manelizate” pentru că ”nu există respect față de funcția de președinte”. În încheiere, Popescu a subliniat că nu își dorește să creeze haos sau să anuleze alegerile, pentru că ”oricum acestea nu se vor anula”. Mai degrabă, contestația vrea să atragă atenția asupra ”faptului că nu am învățat nimic din ce s-a întâmplat anul trecut”. Sebastian Popescu (PNR) a obținut 25.994 voturi (0,28%) la alegerile din 4 mai.