News

CCR a decis că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. Update

Judecătorii de la Curtea Constituţională a României (CCR) au decis joi că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. Astfel, senatorii și deputații își vor recupera toți banii pierduți.
05.05.2022 | 16:53
CCR a decis ca eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este neconstitutionala Update
Decizie de ultimă oră luată la CCR. Foto: Ppxabay.com
ADVERTISEMENT
05-05-2022
11:47

Parlamentarii își vor recupera pensiile speciale

Conform unor surse, CCR a declarat că legea prin care au fost abrogate pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. În şedinţa Curţii Constituţionale a României au fost șase voturi pentru și două împotrivă.

Aici s-a ajuns după ce peste 70 de foşti parlamentari au acţionat în instanţă Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 (n.r. – despre Statutul deputaţilor şi al senatorilor), prin care au fost eliminate pensiile speciale.

Parlamentarii speră că își vor recupera celebrele pensii speciale

Excepţiile de neconstituţionalitate vin de la instanţe din toată ţara. Printre ele apar inclusiv tribunalele din Arad, Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Sălaj, Suceava, Timiş, dar şi Curtea de Apel Timişoara (CAT).

ADVERTISEMENT

Amintim că la 17 februarie 2021, în plenul Parlamentului a fost adoptată abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. La acea vreme au fost înregistrate 357 de voturi ”pentru”. În același timp, 30 de parlamentari nu au votat.

Potrivit unor surse parlamentare citate de news.ro, CCR ar putea să admită sesizările pe această lege, pe procedură. Astfel, abrogarea pensiilor parlamentarilor va fi declarată neconstituţională.

ADVERTISEMENT

În acest context, amintim că fostul ministru al muncii, Raluca Turcan declara în 2021 că atitudinea foştilor parlamentari care au contestat decizia de a le fi suspendate pensiile speciale este una ruşinoasă. Ea se referea la acționarea în judecată a secretariatelor generale ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

La rândul său, Eugen Nicolicea (n.r. – fost deputat al PSD și fost membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi) a comentat recent acest subiect pentru dcnews.ro: ”Sunt mai mulţi beneficiari de pensii de serviciu. Lumea le zice pensii speciale pentru că aceste pensii de serviciu sunt aprobate prin legi speciale.

ADVERTISEMENT

Nicolicea susține că nu există noțiunea juridică de pensie specială

Dar nu există noţiunea juridică de “pensie specială” nici în lege, nici în jurisprudenţa Curţii. Folosirea acestei sintagme colocviale – “pensii speciale” – a dus la multe neînţelegeri şi implicit la formarea acestei opinii. Opinie care s-a format de pe vremea lui Băsescu care a numit aceste indemnizaţii “pensii nesimţite”.

S-a referit atunci nu numai la parlamentari, ci şi la judecători, militari ş.a.m.d. După cum ştiţi, a izbutit să le şi elimine o perioadă. Magistraţii, care cunoşteau foarte bine argumentele juridice şi constituţionale s-au apărat şi au invocat statutul lor, şi anume că sunt apăraţi de principiul constituţional – independenţa judecătorului.

ADVERTISEMENT

Pentru că judecătorul se pronunţă cu privire la drepturile cetăţeanului, nu poate fi constrâns cu tentaţii de corupţie sub nicio formă. Legat de faptul că prin legea lor li se interzice se aibă anumite funcţii şi activităţi aducătoare de venituri, s-a considerat că există şi o prejudiciere a acestui statut. Pe de altă parte, eu consider că aceste invocări cu incompatibilităţi justifică, foarte clar, de ce sunt atât de mari.

În realitate, principiul care într-adevăr apără aceste pensii de serviciu ale magistraţilor este acela că intră sub sfera de protecţie constituţională a faptului că ei sunt independenţi.

 

ADVERTISEMENT