News

CCR decide pe 6 mai asupra amânării plății ratelor în varianta propusă de către PSD

07.04.2020 | 11:35
CCR decide pe 6 mai asupra amanarii platii ratelor in varianta propusa de catre PSD
ADVERTISEMENT

Curtea Constituțională (CCR) a anunțat că se va pronunța pe 6 mai asupra proiectului de lege de amânare a plății ratelor la bancă, inițiat de către PSD și votat de Parlament. Tot atunci, Curtea se va pronunța și asupra altui proiect al PSD, cel care vizează șomajul tehnic, informează News.ro.

CCR arbitrează conflictul PSD și PNL

Legea pentru suspendarea rambursării creditelor şi Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României au fost elaborate de parlamentarii social-democrați și  au fost adoptate de către Parlament pe 3 aprilie.

ADVERTISEMENT

Ambele legi au fost contestate la CCR de către grupurile parlamentare ale PNL, care susțin măsurile adoptate în aceste chestiuni de către Guvern, prin ordonanțe de urgență. Liderul deputaților liberali, Florin Roman, a catalogat aceste proiecte drept ”neserioase, amatoriste şi populiste”.

Pe principiul «Fă-te că munceşti», PSD a depus două iniţiative legislative scrise pe «genunche», parcă de Viorica Vasilica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Deşi Constituţia prezumă o corecta loialitate între Guvern şi Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de Guvern, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern”, susține PNL

ADVERTISEMENT

Curtea și-a suspendat activitatea pentru două luni

Curtea Constituțională a amânat cu o lună, din cauza epidemiei de coronavirus, soluționarea cauzelor programate pentru jumătatea lunii trecute.

În scopul prevenirii răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de COVID 19 și de gripa sezonieră și pentru buna desfășurare a activității Curții Constituționale, Plenul Curții Constituționale a hotărât PRESCHIMBAREA TERMENELOR DE JUDECATĂ DIN LUNA MARTIE 2020 PENTRU LUNA APRILIE 2020, cu refacerea corespunzătoare a procedurilor de citare”, a anunțat CCR pe 16 martie

ADVERTISEMENT

Printre dosarele care-și așteptau soluționarea se află și cel prin care au fost eliminate pensiile de serviciu ale parlamentarilor și magistraților.

Ulterior, judecătorii CCR au decis să amâne cu încă o lună soluționarea cazurilor aflate pe rolul instanței de contencios constituțional, noi ședințe fiind programate și 7 și 14 mai.

ADVERTISEMENT

Astfel, indiferent de decizia care va fi luată luna viitoare, parlamentarii și magistrații își vor încasa cel puțin încă două luni pensiile speciale la cuantumul actual.

 

ADVERTISEMENT