FANATIK a publicat ieri în exclusivitate o fotografie cu David Popovici, alături de o echipă de junior de la Petrolul. Puștii l-au depistat pe campionul de natație în timp ce-și alimenta Porsche-ul lângă Sibiu.
În centrul fotografiei, lângă David Popovici, apare Ștefan Rădulescu, portarul naționalei U15 a României. El l-a văzut pe David și l-a rugat să facă un selfie, cu întreaga echipă a ploieștenilor.
Copiii au coborât în grabă din autocar și au stat câteva secunde alături de Popovici. Marele campion s-a fotografiat cu ei, le-a urat succes și le-a dat câteva sfaturi privind conduita lor sportivă.
Între altele, Popovici le-a explicat tinerilor fotbaliști că încrederea în forțele propria este esențială pentru a face performanță. Iar vorbele sale, par să fi avut efectul scontat, cel puțin în privința lui Ștefan Rădulescu.
A doua zi după întâlnirea cu Popovici, portarul Petrolului a apărat un penalty în minutul 90 plus 5, aducând un punct echipei sale. UTA Arad – Petrolul 0-0, în liga de tineret, s-a terminat 0-0, grație evoluției lui Rădulescu.
Ștefan Rădulescu este nu doar portarul naționalei U15 a României, ci și fiul lui Florentin Rădulescu. Fost goal-keeper la Petrolul și Rapid, acesta este în stafful lui Ioan Ovidiu Sabău, la Universitatea Cluj.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/09/fanel-ok.jpg)
Rădulescu jr. tocmai a intrat la liceu, dar în ciuda acestui fapt a efectuat cantonamentul de vară cu prima echipă a Petrolului. El a debutat deja la seniori, la 14 ani, apărând în liga a III-a pentru echipa secundă a Petrolului.
După ce a petrecut câteva zile la Sibiu, David Popovici a fost la mare. Alături de antrenorul lui, Adrian Rădulescu, și colegul de antrenamente, Andrei Enache, el a terminat pe locul 2 duminică la ștafeta de 3×500 de metri la o cursă în ape deschise, în Marea Neagră.
„Plecând pe prima jumătate a cursei, au fost niște valuri imense. Sunt obișnuit ca singurele valuri să vină de la culoarele din apropiere care nu se compară cu valurile mării.Am obosit destul de tare, dar a fost o experiență frumoasă, pentru că am fost împreună, am făcut ceva diferit împreună și mi-ar mai plăcea să vin.
Vreau să ne vedem din nou în anii viitori și să fim cât mai mulți concurenți. Vreau să ne vedem la antrenamente, la competiții și chiar să mă întreceți. Este o provocare. Nu vă grăbiți! Mai lăsați-mă și pe mine un pic. Puteți să o faceți și vreau să ne întrecem”, a explicat David Popovici.