Folosit doar în ultimele 25 de minute, după scandalul cu antrenorul Costel Gâlcă din etapa precedentă, Alex Dobre (27 de ani) a ratat o ocazie imensă în partida U Craiova – Rapid 1-0. În ciuda supărării produse de acest eșec, internaționalul român a fost extrem de disponibil după joc.
La ieșirea de la vestiarele stadionului ”Ion Oblemenco” din Craiova, după încheierea întâlnirii din etapa a 5-a a play-off-ului SuperLigii, Alex Dobre a făcut câteva gesturi față de suporterii prezenți în apropierea autocarului celor de la Rapid.
Fotbalistul ”alb-vișiniilor” a fost asaltat de câțiva zeci de copii, cel mai probabil susținători al Universității Craiova, dar nu a ținut cont de acest lucru și a arătat foarte multă bună voință, chiar dacă starea de spirit nu era cea mai bună.
Înainte de a se urca în autocarul care îi va aduce pe giuleșteni la București, Dobre a scos un tricou din geantă şi i l-a oferit unui puști, a acordat numeroase autografe și a făcut fotografii cu micuții doritori.
Introdus pe teren în minutul 68 în locul lui Olimpiu Moruțan, Alex Dobre a irosit o ocazie imensă de egalare 10 minute mai târziu. El nu a scăpat nici de criticile colegilor după ratarea monumentală.
”Cred că vă puteți imagina că nu e plăcut, din păcate am pierdut, nu știu dacă meritam să pierdem, dar fotbalul e pe goluri. Ei au reușit să marcheze, au marcat, bravo lor. A fost un meci echilibrat, cred eu.
(n.r. – Unde suferă Rapidul?) Cred că s-a văzut cu ochiul liber, nu? Acolo, în fața porții. Ei au avut ocazii mai clare ca ale noastre? Nu cred, ei au avut multe acțiuni ofensive, dar nu mai periculoase ca ale noastre… am avut două ocazii clare, acolo trebuie să dai gol.
Dacă nu dai gol, n-ai cum să câștigi meciul. Asta ne-a lipsit, ultima pasă, ultima acțiune. Cred că a fost ultima chestie care ne-a lipsit”, a declarat fundașul Alex Pașcanu, cu referire la ocaziile avute de Alex Dobre și Tobias Christensen.
După ce a criticat tactica folosită de Costel Gâlcă la remiza cu FC Argeș din etapa trecută, Alex Dobre a fost pedepsit aspru de antrenor. Mai întâi, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, jucătorul a fost certat în fața întregului lot, iar tehnicianul i-a atras atenția că este pentru ultima oară când îi acceptă o astfel de ieșire.
Apoi, în conferința premergătoare jocului din deplasare cu Universitatea Craiova, Gâlcă a anunțat că a luat decizia ca Dobre să nu mai fie căpitanul echipei. Iar lovitura de grație a venit din faptul că l-a scos din echipa de start la jocul din Bănie, informație oferită în exclusivitate de FANATIK.
Deranjat teribil de faptul că a fost certat de Costel Gâlcă în fața întregului lot, deși își ceruse scuze pentru comportamentul avut la ieșirea de pe teren și la interviul de după meciul cu FC Argeș, Dobre a luat o decizie neașteptată.
Atacantul adus în vară de Rapid vrea să părăsească echipa la finalul actualului sezon. Din informațiile obținute de FANATIK, el i-ar fi cerut impresarului său să-i caute o altă formație pentru care să joace din vară.