Alex Dobrescu are toate motivele să fie în culmea fericirii. Ordinul său de protecție a expirat, astfel că a putut face un lucru pe care și-l dorea demult. Iată despre ce este vorba!
Alex Dobrescu și Cristina Cioran trăiesc una dintre cele mai frumoase perioade din viața lor. Chiar dacă povestea de iubire dintre ei a fost una cu năbădăi, acum ambii au motive de fericire.
Cristina Cioran a dus pe lume cel de-al doilea copil, însă, până de curând, Alex Dobrescu nu s-a putut apropia de el. Designerul a avut ordin de protecție, dar acum că acesta a expirat, Alex Dobrescu și-a putut întâlni copilul.
Imediat cum ordinul de protecție pe care Cristina Cioran l-a obținut împotriva lui a expirat, Alex Dobrescu s-a dus direct la ușa actriței. Motivul a fost unul lesne de înțeles, iar întâlnirea designerului cu fiul său a fost una de-a dreptul emoționantă.
Cristina Cioran a fost cea care a povestit întregul moment. Chiar dacă între ea și Alex au existat neînțelegeri și tensiuni, prezența lor în viața celor doi copii este mai importantă decât orice.
”A fost foarte târziu în noapte. El a venit în noapte să îl vadă pe cel mic. A venit imediat după eliminarea sistemului electronic. A fost foarte emoționant. Știam că își dorește asta și că așteaptă demult. A așteptat lunile acestea de sarcină, a așteptat cele 10 luni de după naștere.”, a povestit Cristina Cioran, în cadrul unei emisiuni.
Nu doar mezinul a fost încântat să își vadă tatăl. Aceeași bucurie a trăit-o și Ema, fetița pe care Cristina Cioran o are împreună cu Alex Dobrescu. Micuța este mereu încântată când își vede părinții împreună și adoră să petreacă timp cu amândoi.
”E fericită că poate să îl vadă pe tati din nou. Facem toate activitățile pe care ni le permite timpul.”, a spus Alex Dobrescu.
Într-un interviu mai vechi, Cristina Cioran a declarat că niciodată nu s-a pus problema să facă avort, chiar dacă relația dintre ea și Alex Dobrescu a fost mereu una tensionată. Actrița și-a dorit să devină mamă și a doua oară și a știut că acest lucru o va împlini nespus de mult.
”Deci nu mi-aş fi pus problema să renunţ la sarcină, lăsând la o parte faptul că, în general, nu sunt de-acord cu avortul, adică am nişte principii foarte clare. Şi nu se punea problema să fac aşa ceva, pentru că o ceartă între doi oameni e o ceartă, iar un copil e o viaţă! Noi n-am făcut copilul acesta pentru că nu ne iubeam, noi ne-am certat, dar copilul a fost făcut din dragoste.”, a spus actrița pentru okmagazine.ro.