Cătălin Moroșanu era unul dintre cei mai bine plătiți concurenți de la Survivor România 2021, Faimosul încasând în jurul a 3.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în concurs.
Cătălin Moroșanu a petrecut 16 săptămâni la Survivor România 2021, el fiind descalificat din show-ul desfășurat în Republica Dominicană din cauza unei accidentări grave la genunchi. Dar, în săptămânile pe care le-a trăit în jungla de la Survivor, a reușit să câștige o sumă frumoasă de bani.
Mai exact, plătit cu câte 3.000 de euro pentru fiecare săptămână din concurs, Cătălin Moroșanu a reușit să strângă nu mai puțin de 48.000 de euro, bani pe care, din informațiile obținute de FANATIK, în exclusivitate, i-a investit în totalitate pentru a-și vedea visul cu ochii.
”Voi face o școală de arte marțiale, de lupte, în București, va fi pentru copii. Copiii trebuie să facă sport ca să fie sănătoși, iar eu consider că trebuie să îmi pun în valoare expertiza pe care o am și să îi îndrum spre sport pe cei mici”, spunea, pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu.
De curând, Cătălin Moroșanu a anunțat că și-a deschis sala de lupte din București, în zona de nord a Capitalei, iar antrenamentele, din ceea ce se pare, sunt dedicate copiilor între 5 și 16 ani, o singură grupă fiind pentru adulți.
Evident, pentru a dota sălile de sport unde se desfășoară antrenamentele Cătălin Moroșanu a cheltuit o sumă mare, informațiile obținute în exclusivitate de FANATIK indicând că, pe lângă banii de la Survivor România, adică cei 48.000 de euro, Faimosul a mai investit cel puțin încă o dată pe atât pentru a pune la punct lucrurile așa cum își dorea el.
Iar asta fără să fie luate în calcul diferitele sponsorizări ale amicilor săi care aproape dublează valoarea sălilor de sport pregătite din 6 septembrie să își deschidă porțile copiilor care vor să facă arte marțiale.
Mai mult, din informațiile FANATIK, la Academia Cătălin Moroșanu, Faimosul a pus la dispoziția copiilor cursuri de Kick-boxing, Muay-thai, Karate Kyokushin, MMA și Brasilian Jiu-Jitsu.
Cătălin Moroșanu, ca membru al Consiliului Județean Galați, și-a depus declarația de avere, fostul Faimos de la Survivor România 2021, dovedind că a avut, financiar cel puțin, un an cât se poate de bun în 2020, în ciuda pandemiei.
Astfel, conform propriilor declarații, Cătălin Moroșanu a avut dividente în valoare de 461.000 de lei din firma pe care o deține, la care se adaugă 15.300 de lei din indemnizația pe care o percepe ca administrator al firmei și o indemnizație, conform legii, de 2190 lei ca și consilier județean.
În plus, acum exact un an, conform declarației de avere consultate de FANATIK, Cătălin Moroșanu a vândut un apartament în valoare de 48.000 de euro.
Pentru a participa la Survivor România 2021, Cătălin Moroșanu, ales consilier județean la Galați din partea PNL a cerut o dispensă specială de la președintele instituției din care face parte, acceptând să nu încaseze, pe durata show-ului, indemnizația cuvenită, el fiind în imposibilitatea de a participa la ședințele de plen sau de comisii.
”Am renunțat, așa cum e și normal, la indemnizația de consilier județean Oricum nu aș fi putut să o iau cât timp am fost la Survivor. Am vorbit, înainte de a pleca la Survivor, cu președintele Consiliului Județean, am lipsit motivat și nu ar fi fost ok altfel. Oricum, planurile mele nu se schimbă, voi face tot ce pot pentru promovarea sportului, mai ales printre cei tineri, pentru copii. Lucrez la asta, vreau să susținem, cu bani publici, înființarea de cluburi sportive școlare”, a mai spus, pentru FANATIK, Cătălin Moroșanu.